Nu cumva acel „Sunt prea sarac ca sa cumpar ieftin” e o inventie de marketing?

La poarta Raiului, Sf. Petru vede trei barbati asteptând. Primul era un italian care isi cumparase un Ferrari ca sa-si impresioneze prietena si a murit lovit de un TIR, al doilea, un neamt care-si cumparase, din acelasi motiv, un Porsche si a murit cam la fel. Al treilea era român care-si cumparase ultimul model de Mercedes. „Tu cum ai murit?”, il intreaba Sf. Petru. „Eu am murit de foame”, raspunde, sec, românul.

Suntem prea saraci ca sa cumparam ieftin? De multe ori vorba asta este adevarata. Piata româneasca a fost invadata de o sumedenie de produse ieftine si de calitate proasta pentru ca saracia românilor a fost transformata in oportunitate de catre afaceristi.

Politica preturilor mici este descrisa in cartile de marketing, la fel ca si politica preturilor mari, desi cu motivatii si strategii diferite. In acest din urma caz se apeleaza la stârnirea unor sensibilitati psihologice ale cumparatorilor, convingându-i ca un produs mai scump le va schimba statutul social, perceptia si imaginea de sine.

Si asa se ajunge ca multi români, rupti in fund de saracie, sa-si cheltuie bruma de bani pe un telefon de 4.000 de lei, in loc sa-si ia unul de 400, la fel de performant, ghete de 700 de lei, desi se gasesc si la 150 foarte bune, blugi la 4-500 de lei desi cu 50-70 de lei gasesti produse de marca la reducerile de final de sezon, si asa mai departe.

Românilor nu le ajunge leafa nu doar pentru ca e mica, ci si pentru ca o buna parte dintre locuitorii spatiului carpato-danubiano-pontic sufera de snobism, mai interesati fiind sa arate vecinilor eticheta produsului decât calitatile acestuia.