Hai sa ne

Nu trebuie sa fii geniu ca sa-ti dai seama ca toata mascarada asta cu votul din Parlament si cu protestele gonflate de retelele sociale au un singur scop: schimbarea Guvernului. Daca printr-o motiunde de cenzura nu se poate, fortele reunite ale PNL si ale fostului PDL neputand rasturna actuala majoritate, se incearca provocarea unui fel de Maidan care sa determine alegeri anticipate.

Tot felul de scrisori deschise (o moda ajunsa la saturatie pentru ca mesajul atribuit unui obscur roman din Italia este mai credibil decat o declaratie a unui lider politic) il indeamna pe Iohannis sa dizolve Parlamentul si sa provoace alegeri anticipate.

Unii n-au citit nici macar Constitutia; ar fi observat ca presedintele nu are aceasta putere. Alegerile anticipate se pot produce doar daca, dupa demisia Guvernului, nici al treilea premier desemnat nu reuseste sa formeze o majoritate care sa obtina votul de investitura.

In rest, Dumnezeu cu mila: “protestele masive” sunt doar pe Facebook si nici acolo nu prea conving pe nimeni. Pentru ca una este sa iesi in strada din convingere, ca urmare a unui act de vointa si alta e sa fii scos la protest obligat de liderul de organizatie…