Despre salariul minim

In SUA se dezbate intens problema majorarii salariului minim federal la suma de 15 USD pe ora. Dezbaterea a ajuns pâna la nivelul candidatilor la presedintie, problema fiind extrem de spinoasa in contextul in care exista presiuni imense din partea marilor angajatori gen WallMart pentru nu se majora salariul minim deoarece acest lucru le-ar afecta profiturile.

Riscul mentinerii actualelor niveluri salariale ar putea, insa, genera o crestere a inegalitatii sociale si, implicit, a posibilitatii aparitiei unor tensiuni care sa explodeze in revolte. De aceea, se pare ca, pâna la urma, salariul minim va ajunge la suma ceruta de muncitori, in ciuda opozitiei companiilor.

Diferenta dintre SUA si România este ca in America subiectul nu este tabu, poate fi dezbatut fara ca persoanele care il discuta sa fie acuzate ca ar fi extraterestri sau cine stie ce alte tâmpenii (am vazut, zilele trecute pe un site romanesc o imbecilitate mediatica in care niste persoane erau „suspectate de relatii comerciale cu Rusia”).

Societatea româneasca a incremenit intr-un proiect si nu poate depasi momentul. Sindicate nu mai exista, politicienii nu au curajul sa atace subiectul salariului minim, companiile se feresc ca dracul de tamâie sa deschida discutia iar societatea civila fugareste coruptii si vâneaza spionii rusi.

Desigur, micii intreprinzatori ar fi primii care sa protesteze fata de o crestere a salariului minim; dar daca ne gândim ca o crestere generala a salariilor ar insemna bani mai multi de cheltuit, poate ca rezultatul nu ar fi prea rau.

Problema este la marile companii, care s-au invatat sa-si „optimizeze” costurile si sa-si exporte profitul. In momentul in care un mare lant de supermarketuri are profit de 50.000 de euro/ an pe angajatul platit cu numai 800 de lei pe luna este greu sa-l determini sa mai puna 2-300 de lei la leafa. Desi plateste doar 16% impozit pe profit si nu 30%, ca in Germania.