Preotul si cuierul-pom

Traditia spune ca la 40 de zile dupa moartea cuiva, familia sa faca praznic si pomana. La pomana se face un “pom” in care se agata diferite lucruri de imbracat care vor fi date, apoi nevoiasilor.

O bacauanca a facut si ea praznicul de rigoare iar pentru a face “pomul” a cerut, cu imprumut, de la o cunostinta un cuier-pom, din cele de lem care erau la mare moda acum 30-40 de ani.

Toate au fost bune si frumoase, s-a pus masa, a venit preotul si a sfintit bucatele, a sfintit si pomul cu haine, numai ca, pe cand statea lumea la masa, iaca popa intreaba pe neasteptate:

– Al cui e cuierul acesta?

Toata lumea a tacut mirata, uitand sa mai si mestece. Asa ca preotul intreaba din nou:

– Al cui este cuierul?

– Al meu, parinte! raspunde o pensionara.

– Frumos cuier. I-ar sta foarte bine in vesmantar la noi la biserica.

– Bine parinte…

Dupa ce preotul a urcat cuierul in masina sa de lux si a plecat, ceilalti o intreaba pe femeie de ce nu a refuzat cererea preotului.

– Mi-a fost rusine, raspunde femeia.

Ca in Romania de azi, rusine le este celor carora li se ia, nu celor care iau, profitand de bunatatea si credinta oamenilor.

Parinte, daca citesti randurile astea, fa un amar de bine si du cuierul inapoi femeii. Ai suficienti bani sa-ti cumperi cuier aurit, nu te lacomi la un cuier din lemn. Ca poate te vede Dumnezeu…