9 mai

Se implinesc 70 de ani de la finalul celei mai sangeroase conflagratii pe care a cunoscut-o omenirea. Din pacate, lectiile Celui de-Al Doilea Razboi Mondial nu sunt invatate iar astazi ni se livreaza propaganda in loc de adevar istoric.

Faptul ca liderii vestici boicoteaza ceremoniile de la Moscova nu ar trebui privit cu prea mare lejeritate. Nu intru in amanunte gen cine a inceput, de fapt, criza din Ucraina; mi-am spus de mult parerea pe subiect. Totusi, Uniunea Sovietica a dus greul razboiului in Europa si fara Armata Rosie probabil ca de la Atlantic pana la Marea Neagra s-ar fi vorbit nemteste.

URSS a pierdut 26 de milioane de cetateni in razboi, din care doar 11 milioane au fost soldati. Pentru fiecare soldat american care a murit pe frontul din Europa, au murit 80 de soldati sovietici. Cele mai mari pierderi germane au fost pe frontul de est. Aici au fost si cele mai grele lupte – Stalingrad, Kursk, cu cea mai mare batalie de tancuri din istorie.

Desigur, exista multe intrebari de genul “ce s-ar fi intamplat daca?”. Daca Stalin nu semna pactul cu Hitler prin care Germania si Rusia si-au impartit Polonia. Daca Stalin nu ar fi pus prea mare baza in acest pact, fiind luat prin surprindere de agresiunea Germaniei. Daca americanii nu ajutau Rusia cu alimente si echipamente?

E imposibil de raspuns la aceste intrebari. Totusi, putem contextualiza. Si putem sa incetam sa mai impartim taberele de atunci in “buni” si “rai”. Pentru ca, liderii occidentali au vazut in Germania lui Hitler o contrapondere la “amenintarea bolsevica”. In Anglia admiratia pentru nazism era cat se poate de reala si cuprinsese inclusiv familia regala; in Franta cluburile de prietenie franco-germana infloreau iar contraspionajul francez se facea ca nu vede activitatea spionajului german.

Franta si Anglia au semnat intelegerea de la Munchen prin care Germania primea halci din Cehoslovacia, fara ca aceasta tara sa fie intrebata daca e de acord. Acordul a fost considerat de URSS ca un act de alianta intre nemti, francezi si englezi.

Polonia, pe care o plangem ca a fost atacata si de Germania si de URSS nu a avut nici o problema in a-si insusi si ea bucati din Cehoslovacia; a avut chiar o actiune militara prin care a ocupat orasul Těšín din Moravia.

Razboiul nu s-a declansat din senin, pana la urma. Fiecare voia cate ceva si a incercat sa obtina prin metode mai mult sau mai putin agresive.

Dar aproape toata lumea se pregatea de razboi. In afara de romani, care au intrat total nepregatiti in conflict. Si care nu au stiut cand sa se opreasca. Nici geografic si nici moral.

Ne plangem ca URSS ne-a “jefuit” economia dupa 1945 dar uitam ca acest “jaf” a fost doar plata datoriilor de razboi. Pentru ca – si aici e o mare problema – noi nu vrem sa vorbim despre ceea ce a facut Armata sau administratia romana in teritoriile cucerite. Nu vrem sa vorbim de masacrul de la Odessa, despre lagarele din Transnistria (Bogdanovka, Acmecetca, Moghilev) unde au fost ucisi peste 100.000 de evrei. Nu vorbim nici despre jafurile oficiale sau neoficiale, despre distrugerile provocate.

Nici macar nu vorbim despre faptul ca finlandezii, care pierdusera teritoriu in urma Razboiului de Iarna si au atacat si ei URSS dar s-au oprit la fosta granita si n-au trecut mai departe, cu toate insistentele nemtilor care voiau sa inchida total Leningradul. Romanii, insa, nu s-au oprit la Nistru si au mers mai departe intr-un razboi care nu era al lor.

Despre razboi trebuie vorbit, trebuie discutat, dar nu doar ce le convine unora. Pentru ca trebuie sa intelegem ce am gresit ca sa nu mai repetam greselile.