N-ar fi rau sa fie bine. Dar de ce o ducem rau?

gggggggggggggggg

A trecut aproape neobservata renuntarea de catre Guvern la prognozata autostrada Bacau – Brasov. Nici un politician nu a protestat, nici un cetatean nu a iesit in strada. Nimic.

Pana de curand, politicienii locali se bateau in proiecte de autostrada; roteau planurile, desenau pe harta, tineau conferinte de presa, prosteau electoratul cu subiectul autostrazilor. Astazi, din toate acestea s-a ales praful pentru ca asa a spus UE. Si daca UE nu a vrut autostrada intre Moldova si Ardeal, atunci asa sa fie, si-au zis politicienii.

Daca ne uitam pe cifre o sa vedem ca, in ultimii ani, banii pentru infrastructura rutiera s-au dus in vestul tarii. Conform unei analize a Ziarului Financiar, Transilvania si Banatul au beneficiat, numai intre 2010-2014, de un buget de 16 miliarde de lei pentru autostrazi si drumuri nationale, in vreme ce Moldova a primit doar 1,8 miliarde.

Altfel spus, pentru fiecare locuitor din cele doua provincii din vestul tarii, Guvernul a alocat câte 2.400 de lei pentru infrastructura rutiera, in vreme ce pentru fiecare cetatean din judetele Moldovei alocatia a fost de doar 428 de lei.

Rezultatul a fost ca decalajul de dezvoltare dintre Moldova si celelalte regiuni a crescut considerabil.

De ce o ducem tot mai prost?

Elementele definitorii sunt lipsa infrastructurii, gradul mare de coruptie, lipsa de implicare civica, abuzurile institutiilor statului.

Despre infrastructura, am vorbit mai sus. Pâna prin 2004, judetele Moldovei au beneficiat de o oarecare atentie din partea Guvernului, care a alocat fonduri pentru dezvoltarea zonei ramase mult in urma restului tarii. Numai ca aceasta decizie a fost folosita in campania electorala de contracandidatii care au acuzat ca politicienii din Moldova fac trafic de influenta si dau prea multi bani judetelor din care provin.

Asa ca, in locul moldovenilor au venit ardelenii din “grupul de la Cluj” care, ca sa vezi minune!, au facut acelasi lucru dar la o scara mult mai mare.

Coruptia este imensa. Si institutionalizata. Investitorii ocolesc Bacaul pentru ca stiu ca au de platit spagi. Si chiar daca platesc, exista riscul sa plateasca banii degeaba. In ultima vreme au inceput lucrurile sa se mai schimbe; dar e, probabil, prea tarziu. Dupa ce ani la rand s-a dus vorba ca pentru a deschide o afacere in judetul Bacau trebuie sa cotizezi din greu, e cam dificil sa convingi investitorii sa vina la noi. Mai ales ca infrastructura este la pamant.

Implicarea civica lipseste cu desavarsire. Bacauanii prefera sa se planga ca nu se face si nu se drege, dar nu ar iesi in strada sa-si spuna opinia. A anulat Guvenul autostrada catre Brasov? Pai ia sa fi iesit 10.000 de bacauani in strada si sa ceara autostrada! Un lucru sa fie clar: politicianul trebuie sa stie de frica alegatorului si nu invers! Ca daca nu-i este frica de mania electoratului, omul politic imita porumbelul: ti se caca in cap!

Abuzurile institutiilor statului sunt un factor antieconomic extrem de periculos. Astazi vorbim despre ANAF si despre modul in care au interpretat legislatia tabarand pe micii intreprinzatori. Dar pana la ANAF iti vin in control ITM, DSP, Pompierii, Politia Economica, OPC, etc. Imi povestea un om de afaceri ca unui prieten i-au venit intr-o luna aproape toate institutiile in control. Zece zile a stat doar sa dea explicatii iar vreo trei dintre institutii i-au dat si amenda.

Toate acestea la un loc, plus alte cateva chestiuni mai mic fac un cocktail exploziv care distrug orice initiativa. Si noi ne complacem cu aceasta situatie.

1 COMENTARIU