Cititorul nostru nu e stapanul nostru!

Pe vremuri, ziaristul scria faptele asa cum le-a vazut si tragea concluziile. Il durea la basca daca cititorul era sau nu de acord cu el, daca, prin opiniile sale il supara pe cititor sau daca onor’ cititorul era deranjat ca, prin ceea ce scria, erau criticati idolii sai politici.

Cu parere de rau observ, in zilele noastre, o interventie tot mai agresiva a cititorului la adresa ziaristului (si/sau bloggerului). Cititorul are impresia ca e stapanul ziaristului si-i poate dicta concluziile.

Ca daca autorul unui articol scrie cu dovezi ca onorabilul Xulescu, primar, prefect sau deputat, este un curvar notoriu ce-si neglijeaza atributiunile de serviciu pentru a se intalni cu amanta, articolul jigneste sentimentele politice ale cititorilor si cititorii au dreptul sa-l apostrofeze pe autor.

Ca, nu-i asa?, autorul trebuie sa scrie dupa cum doreste cititorul.

Ei, bine, nu e asa.

Cititorul sa stea frumos in scaunul lui si sa citeasca sau nu ceea ce scrie autorul. Daca i se pare ca nu e argumentat, poate sa o spuna, dar nu are voie sa se ia de autor ca a indraznit sa atace o anumita tema.

Cititorul are dreptul la opinii politice dar asta nu inseamna ca nu mai ai voie sa-i critici idolii.

Printr-o psihologie simpla, oamenii politici reusesc sa implementeze anumite idei oamenilor; se folosesc cuvinte simple, analogii deloc complicate si se apeleaza la emotii.

E foarte greu, dupa aceea, sa-l convingi pe om ca acele idei sunt gresite; efortul de a asimila ideile respective a fost minim; a incerca sa-i prezinti alte idei inseamna sa-l fortezi sa gandeasca, sa faca eforturi in acest sens. Ceea ce e destul de greu uneori pentru ca e mai comod pentru om sa mestece la nesfarsit ideeile simple de genul “homosexualitatea este o boala”, “somerii sunt niste lenesi care nu vor sa munceasca” sau “in Romania n-a existat Holocaust” decat sa-i pui sa traga concluzii dintr-un maldar de dovezi…