Prefectul de Bacau si Politia Secreta

La 1865, prefectul de Bacau, vrand sa se razbune pe unul din membrii politiei secrete, care-l calcase pe bataturi, i-a inscenat o poveste intr-o crasma, semn ca oamenii politici se indeletniceau inca de pe atunci cu astfel de treburi.

La 5 mai 1865, prefectul de Bacau trimitea la Bucuresti telegrama confidentiala nr 13278:

„Domnule Ministru de Interne,

Astă-noapte la 2 ore dupe miezul nopţii, Poliţia a găsitu beatu la o cârciumă pe un Vasile Popescu, arătându la mai mulţi beţivi ordine secrete cu care era însărcinatu în misie de Poliţie, ordinele le-am luat şi le-am asigurat şi vi le trimet cu espediţia. Ce se facu cu el?

Ordinele sunt semnate de Dl. Marghiloman, şeful Poliţiei.

Prefect Bacău, Krakti”

Ministrul de interne raspunde:

„Prefectului să i se scrie a lăsa liber pe acel Popescu, iar Prefectului de poliţie îi va comunica această depeşă invitând a nu mai trimite asemenea indivizi cu misiuni de Poliţie Secretă”.

Dupa alte trei schimburi de telegrame, la 11 mai, seful Politiei Secrete, Mişu Marghiloman, il informeaza pe Constantin Boşianu, ministrul de interne, ca Popescu era nevinovat. El sustine ca prefectul de Bacau i-a inscentat totul lui Vasile Popescu, pentru a se razbuna pentru niste afaceri mai vechi:

„Vă asigur, D-le Ministru, că acest individ este de o bună conduită şi neaplecatu la nici un viciu, precum a voitu a-i atribui D. Prefectu de Bacău”.

La 18 mai, povestea se transeaza definitiv. Politia Capitalei primeste raportul Prefecturii Bacau in care se spune ca:

„ordinele de Policia Secretă, ce aţi încredinţat acelui Vasile Popescu, subsemnatul le înapoiază Dv. pe lângă acesta într-un plic sub sigiliul cabinetului acestui Ministeriu”

Sursa