UE nu are nevoie de democratie

Ani de zile institutiile europene au pedalat pe ideea ca in tarile estice sunt necesare reforme pentru consolidarea democratiei, trebuie intarita democratia si tot asa mai departe. Astazi, ne trezim ca toate acestea nu au fost decât vorbe goale si ca UE inseamna, de fapt, o grupare mica de tari care incearca sa traga foloase de pe urma exploatarii celorlalte.

Imperialismul impus cu forta armelor a fost inlocuit de unul mascat de vorbele frumoase rumegate de functionarii tot mai birocrati ai Uniunii.
In Grecia s-a vazut clar cum este cu democratia si vointa poporului; in Portugalia Bruxellesul nu a scos o vorba dupa ce presedintele a numit premierul din rândul formatiunii care a pierdut alegerile, UE dicteaza cote de refugiati iar in Romania un guvern este dat jos de o mâna de demonstranti iar Bruxellesul numeste noul premier.

Dincolo de vorbele frumoase cu care Uniunea Europeana imbraca desfasurarea evenimentelor, se observa o indepartare tot mai mare de principiile fondatorilor, se observa cum o elita restrânsa de birocrati capata privilegii aristocratice si se lupta sa si le pastreze, sacrificând, pentru asta, categorii sociale si chiar tari. Democratia ramâne o vorba frumoasa cu care, inca, se mai pot tine lucrurile in frâu. Pentru ca da, se mai poate mulge. România, de exemplu, inca mai poate suporta sa fie jefuita de resurse: de paduri, de petrol, de forta de munca. Si asta cu ajutorul politicienilor corupti ajunsi la Putere, indiferent de culoarea politica. Si al populatiei care accepta sa fie manipulata cu trucuri ieftine.

Pentru cât timp? URSS a rezistat 70 de ani. UE este inca tânara, dar exista semnale ca lucrurile se misca. Grecii s-au revoltat. Chiar daca au fost, deocamdata, potoliti, asta nu inseamna ca au fost invinsi. In Portugalia, guvernul a cazut si presedintele se vede nevoit sa desemneze un premier al stângii, alianta care a câstigat alegerile si care se pronunta pentru renuntarea la austeritate. In Polonia, 50.000 de oameni au iesit in strada, la chemarea fortelor de dreapta: “Ieri a fost Moscova, astazi Bruxelles-ul e cel care ne ia libertatea”, au scandat demonstrantii.

Ca o concluzie, in vreme ce polonezii devin tot mai nationalisti si denunta implicarea UE in politica interna, românii au iesit in strada pentru a impune un guvern pe placul Bruxellesului.