Un ministru de doi lei

s560x316_draguVisul de aur al Capitalismului e pe cale sa fie pus in practica de asa-zisul guvern de tehnocrati pus in functie de revolutia “tinerilor frumosi si liberi”. “Munca patriotica” ii spune inainte de 1989, “munca pe doi lei” ii spune, azi, ministrul de finante, care nu intelege de ce românii nu muncesc la fel ca alte popoare, aproape pe gratis. Al naibii poporul asta, nu intelege binefacerile pe care le aduce munca neplatita. Bineinteles, binefacerile sunt pentru investitori, nu pentru salariati, dar de ce sa ne legam acum de amanunte?

Lasând gluma la o parte, partea neplacuta in aceasta privinta nu este ca ministrul de finante a scos o astfel de perla. Partea cu adevarat tragica este ca societatea civila, presa si retelele sociale nu au sanctionat acest derapaj. Sa ne intelegem: vreau tratament egal! Daca ministrul de finante al lui Ponta a fost huiduit copios pentru o gafa, vreau ca si ministrul tehnocrat al lui Ciolos/Iohannis sa primeasca acelasi tratament. Dar, daca nu e comanda, presa si societatea civila nu se executa.

Si ajungem la cea mai tragica parte a problemei: faptul ca huiduielile de care a avut parte guvernul anterior au fost orchestrate. Cum deschidea gura câte un ministru, cum sarea presa libera si societatea civila in sus pe motiv de ultragiere. Când, insa, tehnocratii calca si ei in strachini, mucles! Toata lumea tace. La ordin.

Politica româneasca a devenit de mult o forma fara fond. Ritualurile democratice se deruleaza in virtutea inertiei, insa sunt lipsite de consistenta. Deciziile nu se iau in interesul poporului, cum spune Constitutia, ci in interesul unor tot mai obscure grupuri de interese, unele aflate in exteriorul teritoriului national.

In acest context, faptul ca Guvernul insista pe ideea de a plati cât mai putin munca este la fel de dementa ca si programul de alimentatie rationala al lui Ceausescu. Pentru ca, sa ne intelegem: nu este vorba despre CRESTEREA salariului minim, ci despre AJUSTAREA sa catre o valoare care sa acopere cheltuielile necesare traiului de zi cu zi. Pentru ca actuala valoare nu are nici o legatura cu realitatea.