Dovada ca traim in plina epoca fanariota

In 1969 aparea romanul “Principele” al lui Eugen Barbu. Undeva, principele – care este un domn fanariot, are un monolog interesant despre cum poate fi corupt un popor si cum a facut-o cu valahii. Desigur, monologul este o inventie literara, insa ne putem da seama foarte usor cum era perceputa epoca fanariota.

Daca citim textul de mai jos si schimbam foarte putine elemente neesentiale, aflam o fresca a societatii romanesti contemporane.

Si mai aflam ceva: ca starea de fapt nu este in nici un caz rezultatul intamplarii.

Nenorociţii ăştia nu mai ştiu ce sunt aceia strămoşi, i-am corupt, i-am învăţat să fure, nu au o armată a lor, am tocmit mercenari tocmai ca să-i învăţ să mă ştie de frică. Ce vrei să mai fac decât ticăloşia asta de a-i sili să-şi uite limba? Îmi vorbeşti de o muncă în spirit. Află că i-am surupat şi în spirit. Din şapte cuvinte, trei sunt greceşti, şi două turceşti, ce mai rămâne? Popii cântă psalmii în limba mamei mele şi-a mea.

I-am lipsit de simţul militar ca să pot să-i stăpâneasc. Ei mai bine beau decât să se bată şi i-am învăţat că asta e o virtute. A contempla, nu a face! Cunoşti un pact mai frumos cu diavolul decât acesta? Nătângii trag pe gât holercă şi cred că au dobândit mântuirea.

Acest neam l-am visat prăbuşit în beţii şi în neputinţă şi-l voi avea,pentru că-mi fac datoria, faţă de-al meu, ce duşman îi este. Vii tu, un copil, şi vrei să mă înveţi ce mai am de făcut? Ce mai am de făcut? Şcoala e grecească de asemenea, mânăstirile ale compatrioţilor mei se află şi laolaltă averile lor fac a şasea parte din ţară.

Ţara, sau ceea ce numim noi ţară, este coruptă până în măduva oaselor. Nu se dobândeşte nici bună ziua fără un bacşiş. Înţelegi? Ştii ce-i acela bacşiş? Nice cu tunurile, nice cu puscile nu poţi face mai mult rău.

Atunci când un neam ajunge să fie convins că nu se mai poate face nimic cu el este pierdut şi eu l-am ruinat. Crezi că acest cor de linguşitori care mă înconjură, care-mi beau vinul şi-mi mestecă fazanii de pe masă sunt prietenii mei?

Tot ce-a fost cinstit în ţara asta zace în beciuri, putrezeşte sau a murit demult. Mie nu-mi trebue împotrivire, pentru că împotrivirea este mama cugetării şi cugetarea scuteşte de sânge mâna ce doreşte să verse sângele.

Uite, ţin între degetele mele un şirag de mătănii, mă sfiesc şi mă rog,popii au asurzit cu rugăciunile lor poporul care crede că jaful ce-l fac e urgia venită de la Dumnezeu, pentru că aici, pe pământ, trebue ispăşit, nu în altă parte.

Gura mea fată minciuni fără de sfială, cu o mână mângâi şi cualta retez capete. Cupiditatea mea a cerut să am geniu fiscal. Când ai să înveţi hârţoagele mele ai să pricepi ce mare lucrare am făcut. Mi-am adus toate neamurile din Fanar şi le-am zis consilieri. Ei au învăţat pe cârcotaşii ăştia mici de aici ce-i acela un cârcotaş mai mare.

Îi fur şi-i pun să-mi ureze de sănătate. Mitropolitul mă binecuvânta şi mă numeşte în faţa mulţimii cel mai mare prieten al acestui norod, eu îl jupoi şi el se roagă pentru sănătatea mea.

Să ştii că cel mai uşor lucru pe lumea asta este să fii nedrept. Mă credeai adineaori când mă spăşisem şi spuneai că sunt numai un ucenic al tău? Le-am tăiat pădurile, le-am golit minele de sare, de aur şi de tot ce are mai bun pământul acesta.

Corăbii neobosite umblă pe mare spre Stambul, ziua şi noaptea, şi setea stăpânilor mei creşte văzând cum se poate lua totul în cântece de mulţumire. Am încurajat mita, am prefăcut vinul, doresc să-i tâmpesc, am vraci ai pimniţelor care amestecă dresurile cu apa şi zic că au cules toate viile. Dar vinul merge în altă parte şi-mi aduce mie aur şi bogăţie.

Arhimandriţii îmi aduc butoaie cu miere verde, cea mai rară miere din lume şi mi-o oferă pentru un scaun care este al jafului. Şi nu orice jaf, e jaf de suflet, pentru că văzând norodul ce corupt e clerul său, nu mai crede în nimic şi eu de asta am nevoie.

Vreau să-l dezarmez şi l-am dezarmat. Sfinţii, chiar dacă ar mai învia pe acest pământ, ar fi ucişi cu pietre. Nimeni nu mai are nevoie aici de cinste. Ea ar fi ca holera, ca ciuma, ca ducă-se pe pustii.

1 COMENTARIU