Anticomunismul etern

De vreo zece ani o ardem ca lumea pe teme anticomuniste. In pauze, mai ridicam cate un monument dedicat luptatorilor anticomunisti, desi, ca sa fim drepti, nu au fost atat de multi pe cât ne place noua sa credem.

Ai zice ca intreaga societate româneasca este incremenita in proiectul anticomunismului. Si, pe bune, altceva nu vedem, nici la intelectualitatea care ne este bagata in case de televizor, nici la politicieni si nici in presa. România nu are in program nici construirea unei nave cosmice, nici rezolvarea problemei alimentare, nici ridicarea nivelului de trai a poporului si nici macar cultivarea lui. Nu, singura idee româneasca este sa se condamne comunismul.

Interesant este altceva: ca legislatia folosita de regimul comunist pentru a-i baga la temnita pe intelectuali si politicieni in anii ’50 fusese emisa in regimul anterior. De exemplu, articolul 209 din Codul Penal din 1936 referitor la “uneltirea contra ordinii sociale” a fost invocat si pentru condamnarea lui Nicolae Ceausescu, in 1939, dar si pentru condamnarile din timpul regimului comunist, pâna in 1968, când a aparut un nou Cod.

Putem condamna comunismul cât vrem, asta nu inseamna automat ca inainte de instaurarea sa in România curgea lapte si miere. Alaturi de crimele comunismului trebuie puse si crimele guvernelor anterioare: ale dictaturii antonesciene si ale celei carliste, inclusiv cele ale intermezzo-ului legionar. Nu putem trece cu vederea faptul ca orice cetatean putea fi internat intr-un lagar de munca fara proces, doar pe baza unui denunt sau a unei liste de suspecti intocmite de Siguranta. Situatia minorilor era extrem de dificila: puteau fi arestati, torturati iar in timpul razboiului chiar executati pentru raspândirea de manifeste ori pentru ca au scris sloganuri antifasciste.

Cum ar veni, teroarea nu a fost nici inventia si nici monopolul comunistilor. Ce nu spun apologetii anticomunismului este altceva: comunismul nu a insemnat numai inchisori, canale, torturi si sârma ghimpata: a insemnat si o crestere a nivelului de trai, acces la educatie si la sanatate pentru marea parte a populatiei, care inainte de razboi traia in mizerie.

Concluzia este ca daca vorbim de crimele comunismului trebuie sa vorbim si de crimele regimurilor anterioare iar daca vorbim de comunism, trebuie sa vorbim si de aspectele pozitive, nu doar de cele negative. Altfel, vorbim degeaba.

1 COMENTARIU

  1. Socialismul in Romania a fost OK pana la un anumit punct. Ai dreptate cand spui ca au existat si aspecte pozitive. Totusi, cand lucrurile s-au extremizat si poporul a inceput sa sufere pentru nebunia unui lider, dar mai ales a neveste-sii, socialismul a devenit un rau pentru Romania. In comunism romanii au construit infrastructura, au modernizat orase, au modernizat sistemul de invatamant, au modernizat industria, turismul, agricultura etc. Dar sa nu uitam eforturile disperate ale multor oraseni de a-si procura alimente de baza (lapte, oua, ulei, paine, faina). Deasemenea sa nu uitam lungile nopti cand se intrerupea furnizarea energiei electrice, energiei termice si intreruperile de apa! Astea toate au inceput cand lui Ceausescu i-a venit ideea tampita de a plati toate datoriile externe ale Romaniei intr-un timp relativ scurt pentru nivelul lor. Apoi sa nu uitam de teroarea instituita de Securitate, de cenzura, de limitarile la tot ce era “occidental” si de propaganda tampita. Seara vedeam la TV magazine cu galantare pline si cand mergeai a doua zi la Alimentara nu gaseai decat peste congelat si conserve. Scutecele de unica folosinta au fost puse in vanzare in anii ’60, dar la noi au ajuns abia dupa anii ’90. Ceausescu se pricepea la toate si dadea “indicatii pretioase” dar nu absolvise nici liceul. Securitatea veghea si supra-veghea aproape tot, iar abuzurile erau la ele acasa.
    Asadar si bune si rele, dar oamenii isi aduc aminte mai degraba ceea ce s-a intamplat in ultimii 10 ani de comunism, cand situatia n-a fost prea roz.