Credinta si Putere. Politica

Faptul ca BOR a reusit sa stranga sute de mii de semnaturi pentru o initiativa constitutionala care sa impiedice casatoria intre persoane de acelasi sex este un semnal interesant. Dupa succesul obtinut in campania pentru “Ora de Religie” era de asteptat ca aceasta a doua campanie, in favoarea “normalitatii” sa cunoasca un succes rasunator date fiind conditiile de IQ ale romanilor.

E greu de crezut ca initiativa Bisericii nu va deveni litera de lege in Constitutie, practic la cat s-a investit in aceasta operatiune, ar fi culmea sa nu se incheie cu succesul prevazut de inaltii clerici.

Dar, din acest punct, toate datele problemei se schimba. BOR a depasit conditia de “simplu ONG”, cum se considera si cum se defineste pentru a nu plati impozite. Biserica a dat semnalul ca s-a transformat intr-un veritabil partid politic. Poate mai mult decat atat. Are forta economica necesara, are resursa umana si un izvor nesecat de membri, dispusi sa faca tot ceea ce li se cere.

Si mai are si o ierarhie de tip militar care beneficiaza de o obedienta care ar face sa fie invidioasa orice armata din lume.

Problema, insa, este alta: in acest moment a intrat in jocurile de Putere. De acum, BOR va fi tratata de partidele politice ca un adversar, chiar daca, pe fata, liderii politici vor continua circul de pana acum. dar liderii politici sunt cea mai mica amenintare pentru Biserica. Pentru simplul motiv ca ei nu sunt un izvor al Puterii, sunt doar intermediarii, interfata.

Va fi interesant de urmarit cum va evolua jocul. Pentru ca de acum Biserica reprezinta un pericol pentru interesele straine din tara. Dar asta nu inseamna, neaparat, ca BOR va reprezenta interesele romanilor. Oricat de dezamagitor o sa vi se para, BOR reprezinta doar interesele BOR.