Suntem independenti, o natiune de sine statatoare?

Sa ne imaginam ca ambasadorul român la Washington ar sustine o conferinta de presa in care ar critica maniera in care politia americana trateaza populatia de culoare. Sa spunem ca ambasadorul nostru la Londra ar emite un comunicat de presa in care ar critica populismul UKIP. Ori ca, intr-un interviu, ambasadorul României la Paris ar da indicatii Executivului francez despre modul in care trebuie manageriat sectorul cultural.

Evident, in secunda a doua, presa si politicienii din aceste tari ar sari la beregata reprezentantilor nostri. Pentru ca nici americanii, nici englezii si nici francezii nu accepta sa li se sufle in ciorba si sa vina unii din afara sa le dea lor lectii.

La noi, insa, vorbele ambasadorilor devin litera de lege. Politicienii si presa nu doar ca nu reactioneaza contra acestor obiceiuri proaste, ci, dimpotriva, se adapa cu nesat de la zicerile trimisilor americani, englezi, francezi sau olandezi.

Ideile emise de un ambasador au nu doar sansa sa devina mai mediatizate decât oricare idee a premierului român, dar politicienii le transforma in standarde ce trebuie respectate, societatea civila le da putere de lege iar presa construieste grile de control pe care le aplica societatii.

O asemenea putere data ambasadorilor, care intre noi fie vorba, este inadmisibila si in contradictie cu statutul diplomatic asa cum este el definit de Conventia de la Geneva, a mai existat prin veacul al XIX-lea.

Atunci, consulii Austriei, Turciei sau Rusiei, ca reprezentanti ai Puterilor Garante, primisera dreptul de a se amesteca brutal in „trebile dinlauntru” a principatelor dunarene.

Dar atunci, in mod cât se poate de oficial, tarile române se aflau sub suzeranitatea altor state. Azi, insa, ne consideram a fi independenti.

1 COMENTARIU

  1. Foarte adevarat ce spui, si pe undeva, problema tine si de atitudinea ambasadorilor (care, la randul lor, au OK-ul de la guvernele pe care le reprezinta), dar si de presa romaneasca, presa infestata de amatori, de lume cocosata, servila, pupincurista, care traieste din scandal, din evenimente negative, din flegme aruncate aiurea, din sfarsitul lumii, din chilotii curvelor care lalaie, din borcisme samd. Cei care promoveaza in presa, cu titluri de prima pagina, declaratia unui ambasador nu fac decat sa induca in randul populatiei ideea ca suntem un popor mic, incapabil sa gandeasca, sa isi aleaga optiunile. Si adevarul este ca astfel de lucruri chiar ne caracterizeaza, nu cred ca mai este vreo tara in Europa care desi simte multe dintre dezavantajele asocierii la Uniunea Europeana sau NATO, nu are nici macar o farama de atitudine interogativa vizavi de aceste aspecte. Sunt tari unde opozitia fata de Bruxelles este coagulata, lumea nu pune botul ca proasta la agresiunile vadite ale UE impotriva guvernelor alese democratic la nivel statal, si pe cale de consecinta, tarile acelea nu sunt luate la misto si frecate precum niste infractoare. Sincer vorbind, asa ceva se simtea in anii 50, cand orice pârț facea cineva la Moscova, tremura toata clasa politica de la Bucuresti. Acum nu mai e Moscova, e Washington, iar iluzia unei libertati inconjurate de ziduri invizibile dar groase hraneste letargia generala. Noi nu suntem un popor, suntem o populatie aflata sub ocupatie si scuipata atat din interiorul, cat si din exteriorul granitelor