Un miliard de euro ca sa fim ascultati

Frecvent se intâmpla sa apara indivizi care sa se plânga de modul in care Securitatea lui Ceausescu supraveghea cetatenii, despre metodele prin care românii erau urmariti, filmati, fotografiati si indosariati pe vremea regimului comunist. Si mereu aceeasi concluzie: era rau, oribil, inuman, se incalcau drepturile omului. Daca, insa, s-ar face o comparatie cu situatia din ziua de astazi, ma tem ca am ajunge la concluzia ca Securitatea lui Ceausescu a fost mic copil pe lânga actualele servicii secrete.

Spre exemplu, Securitatea nu avea posibilitatea sa intercepteze si sa inregistreze toate telefoanele românilor; acest lucru este posibil si se pare ca se si face iar costurile sunt de circa un miliard de euro, dupa cum ne-a anuntat Monica Macovei. Un miliard de euro doar pentru ca serviciile sa poata inregistra tot ceea ce vorbesc românii la telefon pe unde umbla si alte metadata care pot fi obtinute: cine cu cine a vorbit, când, cât de des si asa mai departe.

Ceea ce este mai interesant este ca de când doamna Macovei a facut aceasta declaratie – bine, contextul era altul – nici un sef de serviciu nu a contrazis-o si nici un lider politic nu a adoptat o pozitie publica vizavi de aceasta cifra. In paranteza sa notam contextul: Curtea Constitutionala a decis ca SRI nu mai poate face interceptari in anumite cauze iar o seama de lideri politici si formatori de opinie bocesc pe umarul serviciului. Care serviciu, intre noi fie vorba, poate sa intercepteze in continuare in anchetele de coruptie deorece coruptia, ca si presa, este declarata problema de siguranta nationala iar SRI are, in continuare, competente in aceasta directie.

Monica Macovei pare sa se fi referit, când a vorbit despre miliardul de euro, doar la SRI; nu vreau sa stiu cât ar putea sa coste munca de ascultare a celorlalte servicii.