Daca in ceea ce priveste gestul ambasadorului SUA de la Chisinau, care a spus ca moldovenii nu sunt români, efectul a fost doar ca ne-a zgâriat romantismul, gestul ambasadorului american de a se fotografia cu drapelul secuiesc ar trebui sa provoace un adevarat seism.

Deocamdata, autoritatile sunt anesteziate. Ori nu le vina sa creada ca aliatul cu care ne laudam de atâtia ani si caruia ii satisfacem toate poftele ne-a dat o astfel de lovitura, ori nu au curajul sa deschida gura, de teama represaliilor. Dupa ani de zile de renuntare la orice dram de suveranitate, nu mai poti gaci nici un politician român care sa aiba curajul sa spuna lucrurilor pe nume.

Problema este ca exista precedente. Când a vrut America, Kosovo a fost desprinsa de Serbia. Ne tot agitam condamnând anexarea Crimeei, dar uitam razboiul dus de NATO contra Iugoslaviei. Mai demult, la presiunile Frantei si Angliei, Cehoslovacia a fost dezmembrata pentru a i se face pe plac lui Hitler. Si Anglia si Franta erau aliatii Cehoslovaciei. Turcii au cedat Basarabia Rusiei la 1812 desi nu aveau acest drept. Si turcii erau “aliatii” nostri.

Ar fi timpul sa ne trezim si sa vedem ca “aliatii” de acum nu-s nici mai buni decât cei pe care i-am avut pâna acum. Ce diferenta sa fie intre URSS care a santajat ani de-a rândul România cu Regiunea Autonoma Maghiara si SUA care ne arata steagul autonomiei secuiesti in mâna trimisului sau oficial?
E timpul sa nu mai stam in patru labe sperând ca, daca le satisfacem toate pretentiile, ne vor lasa niste firimituri.

Atât autoritatile cât si societatea civila trebuie sa transmita un mesaj ferm ca tara este hotarâta sa lupte pentru pastrarea unitatii nationale. România trebuie sa transmita un mesaj ferm ca nu accepta nici un arbitraj extern in probleme ce tin de statalitate si ca ambasadorii au anumite obligatii ce decurg din Conventia de la Viena.

Dar, mai mult decât atât, este timpul sa ne dam seama ca aranjamentul de securitate al României este la pamânt si suntem, la fel ca in 1940, descoperiti.