Dupa ce am trecut in revista evolutia problemei taranesti, sa ne ocupam putin de o comparatie: inainte de 1989 si dupa.

Astazi, multa lume are impresia ca taranul – sau, in fine, locuitorul din zona rurala a Romaniei – nu munceste si sta toata ziua in crasma, band banii de alocatie ai copiilor si ajutorul social, in loc sa-si munceasca pamantul din zori si pana in noapte, ca sa produca hrana pentru rudele de la oras.

Ei, bine, chiar daca inainte de 1989 populatia rurala era mai numeroasa, nu chiar toata populatia adulta se ocupa cu lucratul campului. De ce? Hai sa vedem ce locuri de munca alternative oferea un sat resedinta de comuna din apropierea Bacaului.

Inainte de 1989

CAP – Cooperativa Agricola de Productie. Ferma cuprinzand pamanturile taranilor, lucrate la comun. Pe langa simplii membri cooperatori, cei care dadeau cu sapa la prasit porumbul sau sfecla de zahar, in CAP mai lucrau: ingineri agronomi, soferi de camion, tractoristi, contabili, etc.

SMA – Statiunea de Mecanizarea Agriculturii.
Baza cu utilaje agricole care prestau servicii pentru CAP-uri sau fermele de stat. Aici puteau lucra, pe langa personalul TESA, tractoristi, soferi de camion, autoutilitare, mecanici, si asa mai departe.

Baza de receptie. Siloz de cereale, in care se pregateau si depozitau recoltele. Avea nevoie de personal TESA, personal de laborator pentru determinarea caracteristicilor cerealelor, mecanici, personal zilier pentru “lopatat” (graul uscat de utilaje speciale venea pe banda si curgea pe niste stuturi in silozuri, dar, pentru umplerea uniforma, trebuia luat la lopata).

Fermele de stat. O ferma zootehnica de crestere a animalelor (porci, vaci) si una vegetala care sa produca hrana pentru animale. Personal TESA, mecanici, conducatori de utilaje, ingrijitori de animale.

Scoala + gradinita. Scoala de zece clase, in care invatau elevii din sat plus cei din localitatile apropiate care aveau doar scoli cu patru clase. Aici lucrau personal TESA, invatatori, profesori, multi din localitate.

Dispensarul medical. Cel putin un medic plus un stomatolog. De obicei faceau naveta de la oras. Asistentele, insa, erau din sat. Pe langa faptul ca se asigurau locuri de munca, satenii aveau acces la asistenta medicala 24/24; macar pentru un pansament sau o injectie. Mai exista vizitiu (pentru vizitele la domiciliu se folosea o trasura trasa de cal) si personal de curatenie.

Dispensarul veterinar. Medic veterinar localizat in sat plus asistente.

Posta+Telefonie fixaDiriginte, factori postali, telefoniste.

Magazin + restaurant + cofetarie. Magazinul universal satesc P+1 avea nevoie de mai multi vanzatori, unii la Alimentara, altii la raioanele de marfuri industriale, incaltaminte, librarie, confectii. O vanzatoare la cofetarie, plus mai multi barmani la restaurant.

Servicii. Exista un atelier de croitorie al Cooperatiei mestesugaresti, unde se putea invata meserie. Existau servicii private de reparator radio-tv, fotograf, frizerie. Exista brutarie si sifonarie unde se imbutelia Quick Cola.

PrimariaPersonal TESA, referenti, casier, s.a.

Din cate tin minte mai existau angajati la Drumuri si Poduri care se ocupau de reaparat soselele, de imprastiat iarna antiderapant si de deszapezit.

E posibil sa mai fi uitat cate ceva, dar, in mare, cam asta se putea munci la tara inainte de 1989. Nu toate satele aveau toata aceasta oferta; ceea ce am scris mai sus e valabil pentru resedinta de comuna. Dar, in sate, existau scoli cu clasele I-IV (cel putin), ferme de stat sau CAP-uri.

Ce oferta mai avem azi?

Telefonistele care faceau legatura manual intre abonati au disparut natural, pentru ca s-a extins si in mediul rural telefonia automata. Nu le mai numaram.

Insa, CAP, SMA, fermele de stat au disparut. Este vorba de sute de locuri de munca. Cel putin la SMA sau la fermele de stat se platea bine. Scolile, dispensarele, posta si-au restrans activitatea. In unele sate nici nu mai exista scoala; copiii sunt transportati cu autobuzele in centrul de comuna. Serviciile au disparut de tot. Se mai poata face cineva ucenicie? Nici la oras nu prea se mai poate.

E drept, si populatia a mai scazut pentru ca multa lume a plecat la munca in strainatate.

Totusi, ce poate sa faca un locuitor dintr-un sat, fara pamant? Si chiar daca are 1-2 hectare, ce poate sa faca? Le da la asociatie si primeste 500 kg de grau la hectar. Mai putin de 500 de lei pentru intregul an. Munceste cu ziua. Unde? Cat timp? Cu ce plan de pensie?

Sunt intrebari pe care politicienii nu si le pun. De fapt, nu si le pune nimeni pentru ca ni s-a spus – nu-i asa? – ca la tara sunt numai betivi si violatori. Suboameni de soarta carora nu trebuie sa ne batem capul.

In vreme ce ni se spune pe toate canalele ca traim in cea mai buna dintre lumile posibile, locuitorul din zona rurala a ajuns sa traiasca mai rau decat in perioada interbelica: clacas fara mosie pe care sa munceasca.