O bătălie pierdută

Probabil puțină lume își mai imaginează că lupta care se dă pe eșichierul politic mai are vreo legătură cu politica și cu jocul democratic. În fapt, iluzia că am trăi într-o democrație, în care există legi, proceduri și pârghii care să mențină societatea în afara sferei de influență a unor grupări oculte este spulberată pe zi ce trece.

Auzim ecourile luptei dar nu vedem luptătorii, cei care se încaieră la televizor nu sunt și cei care dețin Puterea. Lupta se dă în subterane iar războiul este complicat de faptul că se petrece la adăpostul unor evenimente mult mai importante, cum ar fi scufundarea visului european, problema imigrației arabe ori ascensiunea economică și politică a Chinei la nivel mondial.

Când se întâmplă astfel de lucruri, care concentrează atenția întregii lumi, nimeni nu mai stă să vadă care este, în realitate, jocul din România. Bruxelles-ul, Londra, Washingtonul au propriile probleme și bătăi de cap; ca pe vremuri sultanii pe care nu-i interesa cine și cum domnește în Principatele dunărene câtă vreme haraciul, mita, grânele și turmele de oi luau, cu regularitate, drumul Stambulului.
În aceste condiții e tot mai greu să speri că democrația va învinge și că luptătorii din subterane vor fi aduși la ascultare de factorul politic.

Din contra, ne așteptăm ca factorul politic să încapă și mai vârtos sub controlul vectorilor de putere din subteran, vectori pe care se bazează cei care controlează, din exterior, resursele țării.

Să ne amintim care sunt factorii de producție: munca, natura și capitalul. Bogățiile naturale deja sunt, de multă vreme, amanetate și exploatate de străini. Capitalul românesc aproape că nu mai există și este pe cale să fie distrus de autoritățile naționale care nu se ating cu nici un chip de companiile străine. Munca este prost plătită iar bătălia care se dă pentru a menține scăzut salariul minim ne arată că stăpânii României nu vor să renunțe prea ușor la această pârghie de control.