1916. Un commando englez la Curtea regelui Ferdinand

by James Kerr-Lawson,drawing,
Apropierea trupelor germane de campurile petroliere de pe Valea Prahovei a determinat Anglia sa trimita un “commando” care sa arunce in aer sondele si rafinariile. Acesta a fost condus de Sir John Norton-Grifiths, viitor manager al Arsenal Football Club.

Sa nu ne imaginam ca o echipa de militari antrenati zi si noapte s-au parasutat peste zona petrolifera, au minat sondele si apoi s-au retras profitand de panica starnita de incediere depozitelor de petrol.

De fapt, englezii au venit pana la Bucuresti pe Marea Baltica si apoi cu trenul, prin Rusia. Actiunea lor a fost aprobata de autoritatile romane, chiar daca nu cu toata inima, in ciuda promisiunii ca Anglia va suporta cheltuielile de reconstructie. In acelasi an, Guvernul britanic a cumparat intreaga productie de cereale a Romaniei tocmai pentru a nu fi vanduta nemtilor. Granele au fost depozitate in gari si distruse tot de englezi.

Cine era John Norton-Grifiths?

Particula “Sir” si-a adaugat-o in timpul vietii; nu s-a nascut, deci, intr-o familie de nobili. Prin 1888, la 17 ani, fuge de acasa pentru a se inrola in Garda Regala. Dupa un an il gasim in Africa de Sud, muncind in domeniul excavatiilor si mineritului, domeniu in care va face cariera.

Lupta in Razboiul anglo-bur, avansand pana la gradul de capitan. Dupa razboi se implica in afaceri, primind contracte in Africa si America de Sud; compania sa a construit 100 de mile de cale ferata pe actualul teritoriu al Angolei.

In 1910 este ales membru al Parlamentului Britanic iar, in 1914, la izbucnirea razboiului inarmeaza pe cheltuiala sa un regiment de cavalerie si face presiuni asupra Ministerului de Razboi propunand saparea de tunele pana sub transeele nemtesti si aruncarea in aer a pozitiilor inamice.

Nu este bagat in seama decat dupa ce nemtii folosesc aceasta strategie cu rezultate devastatoare. In 1915 il gasim in Franta, unde pune la punct echipe de mineri care se vor ocupa de saparea tunelurilor si plasarea minelor sub pozitiile nemtesti.

Principala sa misiune a fost, insa, cea din 1916, pe frontul romanesc. Echipa coordonata de el a distrus 70 de rafinarii, 800.000 de tone de titei si a facut aproape imposibila extragerea petrolului romanesc de catre germani.

Dupa razboi se va ocupa, in continuare de afaceri iar intre 1928 – 1930 va fi directorul Arsenal Fotball Club.

La 20 septembrie 1930 pleaca sa faca o plimbare cu barca pe plaja Casino Hotel din Alexandria (Egipt). Este gasit mort, impuscat in tampla. Nu a fost gasita nici o arma insa medicul legist a decis ca a fost vorba de sinucidere.

Misiunea din Romania

La trei luni dupa ce Romania declarase razboi Germaniei si Austro-Ungariei, aproape doua treimi din teritoriul tarii era deja sub ocupatie straina. In cateva zile Bucurestiul putea sa cada. Cu cateva saptamani inainte, insa, din vestul Europei pleca o echipa engleza condusa de colonelul (grad acordat temporar) John Norton-Grifiths. Misiunea acestuia era sa impiedice germanii sa puna mana pe petrolul si cerealele romanesti.

La Bucuresti, colonelul Christopher Birdwood Thompson, atasatul militar al legatiei britanice, pregatise terenul. Familia regala fusese de acord cu distrugerea campurilor petroliere; oamenii de afaceri si militarii spusesera DA cu jumatate de gura in ciuda asigurarilor ca vor fi primi bani atat pentru petrolul distrus, cat si pentru refacerea instalatiilor.

O intrevedere cu Regina Maria

Echipa de sabotori englezi ajunge, dupa o calatorie lunga cu trenul de la Petrograd, la Bucuresti. Sunt primiti de Regina Maria si de printul George Valentin Bibescu, a carui sotie, Martha, era amanta atasatului militar englez.

“Domnilor, sunteti aici pentru un mare si periculos serviciu in slujba popoarelor aliate desi multi dintre oamenii nostri vor incerca sa va impiedice sa va indepliniti misiunea” – le spune Regina. Citind surprinderea pe fata englezilor, printul Bibescu explica faptul ca profiturile din industria petroliera depasesc limitele imaginatiei iar aliantele semnate de Rege ar putea fi considerate de unii mici inconveniente.

“Adica, sa nu ne asteptam la cooperarea Guvernului?” – intreaba Grifith.

“Te poti astepta la cooperarea mea, colonele” – ii raspunde Regina. “Din nefericire, politicenii si generalii au propriul profit. Ei se pregatesc sa formeze o comisie in care vei fi cooptat. Intentia lor este sa creeze un organism care sa respinga toate initiativele tale”.

Colonelul intreaba ce sa faca in acest caz, insa Regina il sfatuieste sa accepte si sa intre in comisie.

“In acest e conditii, cum imi voi indeplini misiunea” – intreaba englezul. Regina zambesti si ii spune:

“Ai fost ales pentru ca stii cum sa-ti faci treaba, colonele”.

Ii mai spune ca acea comisie trebuie lasata sa creada ca il va avea sub control pentru a-l lasa sa mearga pe teren, unde va fi insotit de printul Bibescu si oamenii sai.

“Dusmanul nu trebuie sa puna mana pe aceste resurse” – a mai spus Regina Maria, in finalul intrevederii.

Distrugerea

Pe teren, in 26 noiembrie, prima companie vizitata este Consolidated Oil Company, care avea sediul la Targoviste. Cu greu il conving pe directorul general, W.P. Huntington-Guthrie, sa accepte distrugerea instalatiilor.

Echipele de muncitori si soldati sunt puse sa sape santuri pe langa rezervoare. Huntington, Norton-Grifiths si printul Bibescu fac un tur al zonei, urmati de alte echipe. La fiecare oprire, alti si alti oameni sunt trimisi cu topoare si baroase sa distruga tot ce poate fi distrus. Catre seara operatiunea se termina: tot ce se putea sfarama fusese sfaramat iar bucatile rezultate fusesera aruncate in puturile de petrol.

Se da acum drumul la rezervoarele de petrol. Dupa ce titeiul inunda santurile sapate de muncitori, Norton-Grifiths isi arunca barosul pe umar si se intalneste cu sefii de echipa. printre ruine. Langa fostul sediu al companiei, englezul ia o torta din mainile unui locotenent roman (Tanasescu) si se duce la directorul companiei:

“Iti acord onoarea sa aprinzi petrolul daca ne spui unde vom merge in coptinuare”.

Dupa un moemnt de tacere, Huntington il informeaza ca sunt campuri petroliere la Bucsani, Campina si Bustenari.

“Nu lucreaza pentru Anglia si ma astept sa intampinati rezistenta” – ii raspune acesta.

Militarul englez studiaza harta. Ii spune locotenentului Tanasescu sa isi ia militarii si sa se indrepte spre Bacau dupa ce-si termina treaba. Restul vor merge spre Campina.

“Ceri unui roman si unui rus sa lucreze impreuna?” – intreaba Tanasescu, facand referire la ofiterul rus care a insotit englezii in calatoria cu trenul si care ramasese cu ei. Rusul raspunde cu o alta intrebare: “De ce nu” Vom da foc la toate sondele din tara ta iar regele lui – arata spre Norton – va plati pentru asta”…

langa Baicoi […], o suta de rezervoare au fost aruncate in aer individual. Era o priveliste remarcabila, iar fumul, care se intindea pe vreo suta de kilometri, trebuie sa fi incomodat serios trupele adverse. Pe 29, la Moreni, grupuri mari de barbati inarmati cu baroase au spart toata aparatura si chiar si piesele de schimb din depozite. Pe 4 decembrie, la Ploiesti, am primit aprobarea generalului Averescu pentru distrugerea acelei parti din Valea Prahovei.

La Rafinaria Vega, un rezervor de 50.000 de tone a sarit practic in aer si dale de jumatate de tona au zburat pe deasupra ofiterilor. Capitanul Masterson si ceilalti abia au scapat sa nu fie zdrobiti sau arsi. Un ofiter al Misiunii Britanice a fost literalmente suflat afara, cu hainele in flacari. SURSA

Cand grupul ataca rafinariile si rezervoarele de la Ploiesti, trupele germane patrunsesera deja in partea de nord a orasului. Sabotorii isi risca viata intr-o cursa contra cronometru.

Printul Valentin Bibescu scrie in jurnalul sau de razboi: “Rezervoarele ridicate de la pamant, ca si tabla din care sunt facute, grea de sute de kilograme… proiectate pe cer si rasucindu-se la coborare ca frunzele moarte… coloane de fum inalte de sute de metri… se balanseaza ca niste turnuri bete deasupra unei mari incandescente… o ploaie de foc amestecata cu o grindina de funingine intarita…”
“Nero a fost nimic in comparatie cu noi” – ii telegrafiaza el Martei Bibescu, imediat dupa eveniment. Cei doi soti se vor revedea abia dupa terminarea razboiului. SURSA