Vrei o țară ca afară? Parchează corect!

FOTO: Politia Locala a Municipiului Bacau

Ne place să ne plângem. Suntem maeștri neîntrecuți la așa ceva. Totdeauna căutăm justificări pentru eșecurile noastre și conspirații care să explice de ce noi nu putem ceea ce alții pot. Bunăoară, problema parcărilor din oraș.

O problemă extrem de delicată din motive care țin de starea infrastructurii, de gradul de motorizare și de “miserupismul” proverbial al băcăuanilor care face casă bună cu “misecuvenismul”.

Este clar că străzile orașului nu au fost create pentru numărul de mașini care există acum. Și este și mai clar că Bacăul are un indice de motorizare imens, care ne situează undeva pe locul doi după Bucureșți. Avem, adică mult prea multe mașini față de cât suportă străzile și parcările din oraș. Până la rezolvarea problemei infrastructurii, putem lucra la problemele ce țin de fiecare dintre noi.

Că nu este obligatoriu să parcăm chiar în fața magazinului la care avem treaba, cum, la fel de bine, am putea să mai facem 100-200 de metri pe jos și să parcăm unde găsim loc. Putem evita urcatul mașinilor pe trotuar dacă avem bunăvoință.

Și chiar sunt convins că putem găsi soluții pentru a plăti parcările și să nu mai căutăm justificare că nu avem mărunțiș sau că nu avem abonament ca să plătim cu telefonul. Că nu-ți trebuie două facultăți să ții câteva fișe de 50 de bani în mașină. Și poate îi batem obrazul ăluia care blochează parcarea cu mașina pusă la vânzare.

Sau vecinului care ocupă trei locuri in fața blocului cu microbuzul de la serviciu. Putem să-i punem un bilet în geam șoferului care își lasă aiurea autoturismul blocând mai multe locuri de parcare. Sau celui care blochează căile de acces, care s-a urcat pe spațiul verde ori pe bordură. Ne deranjează aceste lucruri dar îi luăm la bășcălie pe polițiștii care încearcă să mai pună ceva ordine în acest domeniu. Și considerăm că avem dreptul să încălcăm regulile pentru că “nu ni se dă”. Nu ni se dau destule locuri de parcare, destule parcări de domiciliu.

Doar că nimeni nu e obligat să ne dea. Într-o economie capitalistă cum vrem noi să avem, nimeni nu e obligat să “ne dea” parcări gratuite. Dar nu vrem nici să le plătim. Suntem într-o dilemă din care nu putem ieși. Va trebui să ne hotărâm ce vrem. Și, mai ales, să începem să respectăm niște reguli.