Politica românească e în deplină Securitate!

În ultimii ani s-a întâmplat ca românii să se simtă temători, să fie bântuiți de sentimentul unei lipse acute de Securitate. S-a întâmplat în numeroase rânduri acest lucru, însă, grație unei munci intense și a dăruirii unor politicieni total dezinteresați, acest lucru a devenit istorie.

Suntem, astăzi, toți în deplină Securitate! Țara întreagă trebuie să mulțumească celor care cu cinste au contribuit la acest lucru; este drept că au mai fost și rateuri, dar trebuie văzută partea plină a paharului. Securitatea unei țări contează foarte mult și pentru acest lucru nu trebuie irosit nici un efort.

Problema care s-a pus în ultima perioadă a ținut de faptul că aproape toată clasa politică dorea să fie în Securitate, însă a existat o formațiune politică refractară, care nu a înțeles cum stau treburile. Este vorba, desigur, despre PSD, care, spre deosebire de restul partidelor, care deja intraseră în Securitate, nu a admis acest lucru și chiar s-a împotrivit cu îndărătnicie acestul pas impus de realitățile europene și de necesitățile dictate de considerentele geostrategice.

Politicienii și societatea civilă au trebuit să ducă o puternică muncă de convingere a electoratului că Securitatea este necesară și că orice împotrivire dăunează intereselor naționale. Desigur, au existat milioane de electori care nu au fost convinși și care au votat împotriva acestui program de securizare a țării.

Dar, destinul unei națiuni nu poate fi lăsat la mâna unor persoane care nu știu să aprecieze problematica dificilă a unor chestiuni ce țin de asigurarea Securității naționale. Așa că s-au găsit soluții și pentru această problemă și s-au securizat voturile necesare. Ultimul hop a fost depășit sâmbătă, la Congresul PSD, unde noua conducere a partidului a decis să urmeze linia trasată de restul clasei politice.

Țara întreagă a urmărit, cu emoție, maniera în care liderii formațiunii politice au decis să asigure securitatea partidului și putem spune cu mândrie că, iată, începând de astăzi, întreagă clasă politică românească este în deplină Securitate!