Ki tanácsot ad a Viorica Dancila?

Un istoric american susține că un agent KGB desconspirat și expulzat de secțiunea specială a Securității i-ar fi spus, cu câțiva ani înainte de 1989 securistului care-l escorta: “Așteptați câțiva ani și o să vă facem să-l împușcăți chiar voi pe Ceaușescu”. O fi, n-o fi adevărat faptul, cert este că de ani de zile trecem printr-un scenariu identic: românii fac câte o pasiune pentru un lider și sfârșesc prin a-i cere gâtul. Au trecut prin asta de la Iliescu, Băsescu, Crin Antonescu, Victor Ponta până la Liviu Dragnea și, cu voia dvs., Viorica Dăncila.

Actualul premier, care a făcut, la un moment dat, o figură interesantă în Parlamentul European, unde a mers să explice ce se întâmplă în Justiție, nu doar că și-a renegat atitudinea, dar, pe zi ce trece, face pași în direcția opusă. A “uitat” de statul paralel la mitingul împotriva căruia a participat, l-a “adoptat” pe Isărescu, bancherul care a tras multe șuturi în fund PSD-ului, a mazilit eminențele cenușii ale programului economic care au reclădit economia și finanțele țării, i-a urechiat pe liderii partidului care nu s-au declarat de acord cu ea și, nu în ultimul rând, a reușit să introducă limba maghiară în administrație; România urmând să aibă, în mod cât se poate de legal, două sau mai multe limbi oficiale. Poate unele lucruri i se iartă, dar căzutul în genunchi în fața UDMR-ului, care de 30 de ani își urmărește cu sârguință programul, nu va fi un lucru peste care să se poată trece așa ușor.

Practic, Codul administrativ stabilește că fiecare consiliu local poate decide în ce limba să-și redacteze documentele și să poarte discuțiile cu cetățenii. Ia să vedem ce se va întâmpla în Harghita și Covasna, unde și-așa comunitatea românească abia mai răsuflă! Dar nu e cazul doar cu limba maghiară; același lucru se poate întâmplă și în localitățile în care există alte minorități. Desigur, e doar un alt pas în negarea caracterului unitar al statului român.

De mulți ani, autoritățile românești nu mai au nici o reacție față de lucrurile care se întâmplă în zonele cu minoritate maghiară compactă. Și unde delegațiile oficiale de la Budapesta sunt un fenomen obișnuit. Inclusiv Justiția se face după interesele ungurești, și aș da ca exemplu disputa comercială dintre doi producători de bere pe marginea unei mărci. Dacă mai țineți minte, procesul deschis de un producător internațional împotriva unui producător local s-a oprit după ce autoritățile maghiare au amenințat că-i vor pune bețe în roate în Ungaria.

Procesul era în România, între două firme înregistrate în România, dar s-a tranșat la Budapesta pentru că firma acuzată că încălca trade-mark-ul aparține unor etnici maghiari. Și pentru ca lucrurile să fie cât se poate de interesante, se aude că, din toamnă, în școlile din localitățile cu populație ceangăiască, a doua limbă străină va fi înlocuită cu maghiara, care va deveni obligatorie inclusiv pentru elevii români. Și toate acestea doar pentru ca PSD, ghidonat din subterane, să poată rămâne la butoane…

Așadar, cine o sfătuiește pe Viorica Dăncila? Ne întrebăm într-o limba cu care va trebui să ne obișnuim!