Știm că nu știm nimic

Dacă, inițial, cazul de la Caracal nu a fost o conspirație, acum, cu siguranță este una. Și una mare, imensă, cu conexiuni internaționale și care are puterea de a furniza suficientă muniție pentru câștigarea unui mandat prezidențial.

Este greu de spus care parte s-a cățărat prima pe cadavre. Pentru că toate forțele politice au profitat de bâlbele organelor de cercetare în cazul Caracal pentru a-și lansa propriile mesaje: Și Iohannis, și Dăncila, și cuplul Barna – Cioloș, și alte partide și, mai ales, cel scos din joben pe post de iepure miraculos, dl. Cumpănașu, care a reușit să câștige mai multe puncte decât toți ceilalți folosind discursul anti-sistem.

Rămâne de văzut la ce le va folosi; deși unii deja susțin că vom avea un candidat-surpriză la prezidențiale. În rest, rămâne cum am stabilit: nici dracu’ nu mai crede ceea ce spun autoritățile, care o săptămână de zile și-au dat cu dreptu-n stângu’ contrazicându-se continuu până în momentul în care ambasadorul american l-a tras de mânecă pe proaspătul ministru de interne și lucrurile s-au calmat brusc.

Atât de brusc încât i-a prins pe nepregătite pe toți și a fost nevoie de un camion întreg de batiste pentru a acoperi țambalul.

Și tot nu a ieșit cum trebuie pentru că e chiar jenant să spună un specialist că un cadavru arde la 1400 de grade și, a două zi, același om să o dea cotită. Întrebări sunt cu nemiluita, însă nimeni nu are chef să răspundă. Pentru că se strică frumusețe de poveste închegată cu mare greutate de autorități pentru a acoperi adevărul.

Care adevăr îl putem doar bănui. Pentru că dacă vă uitați pe hartă, după ce Turcia le-a dat cu flit americanilor, România a rămas unică speranță a Washingtonului pentru flancul sud-estic a NATO. Iar dacă ar fi apărut un nou caz „Teo Peter”, putem doar specula ce s-ar fi ales din mult clamatul parteneriat strategic româno-american.