Nu trăim într-o țară normală

Am obosit să tot repet că NU trăim într-o țară normală și raportarea la anul 2019 de fiecare dată când se întâmplă ceva nu are nici o relevanță. “Suntem în 2019, cum se poate să se întâmple una ca asta?!” se întreabă, naiv, unii când dau cu capul de tavan. Fie că e ploaie torențială care oprește circulația rutieră, incendiu de vegetație care aduce fum în oraș, avarie la rețeaua de apă sau la cea electrică, ori este vorba de un copac căzut pe stradă din cauza vântului, de fiecare dată se găsesc unii să se mire.

Și aș face aici o paranteză: chiar dacă pare incredibil, cazuri din acestea se întâmplă și în țările civilizate despre care vorbim cu admirație; acolo lumea e mai calmă și așteaptă ca autoritățile să intervină și să remedieze problema. La noi se programează demonstrații de protest și nu o să încetez să dau exemplul de anul trecut când câțiva odihniți au blocat mașinile de pompieri care aduceau apă menajeră.

Pe de altă parte, raportarea la 2019 nu are nici o valoare; există, în continuare țări sau regiuni în care calitatea vieții este mult mai proastă iar condițiile sunt de ev mediu. Cu alte cuvinte, pentru afganii care trăiesc ca-n epoca de piatră, nu are nici o relevanță că suntem în anul 2019. O să închid paranteza aici.

Revenind la țara noastră, există prezumția falsă de la care pornește multă lume că am trăi într-o țară normală. Nu, nu e așa iar dacă aveți acest sentiment după ce ați trăit realitatea simulată din lumea virtuală a Facebookului, ar fi bine să vă treziți și să luați o gură de aer proaspăt, dar nu neapărat și curat. România nu e o țară normală din mai multe puncte de vedere.

În primul rând pentru că infrastructura care tot ne face probleme NU a fost întreținută. Ca să te miri că un drum se strică sau un pod se prăbușește ar trebui ca acel drum sau pod să fi primit mentenanța necesară, așa cum scrie în normative. Or, dacă ani de zile autoritățile nu au avut bani sau interes să facă reparațiile necesare, de ce ne mirăm că se dărâmă lucrurile?

Pe de altă parte, ca să putem arăta cu degetul pe cineva vinovat, ar trebui ca autoritățile, oricare ar fi ele, să fie cele care se fac vinovate de ceva. Adică, ar trebui ca statul român să fie în măsură să ia deciziile necesare. Or, îmi pare rău să vă spun, dar statul român nu mai are de mulți ani autoritatea necesară pentru a lua decizii.

Să luăm doar exemplul autostrăzilor: chiar crede cineva sincer că decizia legată de construirea acestora ține de guvernul țării oricare ar fi acesta? Ar fi bine să ne trezim puțin și să constatăm ceea ce este evident: deciziile ce țin de soarta României nu se mai iau de mult de la București.

Dar, ceea ce este mișto și face ca acest joc să fie foarte interesant este că pentru orice problema, imediat se arată cu degetul spre București. În fapt, aceasta este situația când, într-o colonie, se guvernează prin intermediul unor marionete: cel care ia deciziile nu-și asumă nici o responsabilitate.

Iar cel care încasează șuturile nu poate riposta pentru că, dacă ar recunoaște că e doar o marionetă, toată lumea ar vedea că împăratul este gol.