Undeva, cândva…

Cândva, când ne vom sătura să ne mai complacem în mocirlă, va trebui să ne gândim serios la o reformă a Constituției care să lămurească numeroasele paragrafe ambigue și, mai ales, acele paragrafe măcelărite de Curtea Constituțională de-a lungul timpului, în general în perioada în care președintele țării s-a autodefinit ca “jucător”.

Iar pentru că Legea fundamentală nu prea-i permitea să fie jucător, s-a strecurat printre paragrafe, le-a reinterpretat sau i-a pus pe alții să le interpreteze până au ieșit cum a vrut. România trebuie să-și lămurească, în primul rând, ideea de stat: țara să fie o republică parlamentară sau una prezidențială? Teoretic suntem prima variantă, practic tragem mai mult spre a doua. Da, da, se vor găși unii să comenteze că Parlamentul, că corupții, că trebuie cineva să se opună și așa mai departe. Cum am spus, reglajele astea vor trebui făcute când ne vom trezi din mahmureală si vom înceta să mai mestecăm toate prostiile livrate de unii sau de alții.

Uităm prea repede că l-am urât pe Ceaușescu pentru că avea puterea prea concentrată în mâinile sale și ne grăbim să ne alegem idoli cărora să le-o încredințăm din nou. Cum am mai spus, Parlamentul este cea mai democratică și reprezentativă instituție a țării deoarece membrii săi sunt aleși cu 100% din voturile exprimate, în vreme ce președintele nu a fost votat de 49% dintre alegătorii care s-au prezentat la urne. Prin urmare, din punctul meu de vedere, ar trebui ca România să fie o republică parlamentară în adevăratul sens al cuvântului, la președinte putându-se renunța.

De ce? Pentru că încă suntem într-o perioada în care e periculos să permitem concentrarea Puterii în mâinile unui singur om. Putem numără conflictele care au existat în ultimii ani între președinte și Guvern, dar nu ne-ar folosi la nimic dacă nu am fi sinceri cu noi și nu am încerca să vedem dincolo de simpatiile politice sau sloganurile urlate în stradă. Să nu ne băgăm prea departe în detalii, să luăm numai, de exemplu, Codul Silvic și Legea Offshore.

Ambele acte adoptate de Parlament ar fi fost în favoarea țării dar președintele a vrut altfel. Însă, după cum spuneam,, o asemenea discuție va trebui purtată când ne vom trezi din “somnul de moarte” în care ne-am adâncit si când vom încerca să redevenim oameni liberi. Sclavia o fi plăcută pentru unii, dar nu este o opțiune pe termen lung. Deocamdată, politica în România este despre cum să-i faci pe sclavi să-l urască pe Spartacus…