Visul lui Hitler?

Am găsit la un anticariat o carte mai veche, tipărită la noi în 1988: „Mari decizii ale celui de-Al Doilea Război Mondial”, Jaques de Launay. O carte extrem de interesantă, măcar că, de exemplu, dă peste nas propagandei care susține că înainte de 1990 nu se știa în România de Pactul Molotov – Ribbentrop.

Una dintre multele probleme interesante din carte este cea referitoare la modul în care naziștii vedeau viitorul Europei, după ce ar fi obținut victoria finală. De exemplu, autorul afirmă că una dintre propunerile făcute de Rudolf Hess englezilor era ca, în ipostaza în care Anglia ar fi semnat pacea cu Germania, Berlinul să aibă mâna liberă pentru organizarea „Statelor Unite ale Europei”.

Vi se pare ciudat? Mai încolo, ideile lui Hitler despre Estul Europei spun că popoarele din această zonă vor trebui „să fie menținute în cel mai scăzut nivel cultural și să fie private de orice organizare statală. Unica lor datorie va fi să ne servească pe plan economic”.

Parcă altfel vedem realitatea din zilele noastre, nu?! Goering are și el idei: crearea unui „organism supranațional unic, fiecare membru al acestuia bucurându-se de autonomie, desființarea frontierelor întrucât condiția realizării unei sinteze politice europene este unitatea economică a Europei. Exercitarea unui control asupra diverselor economii naționale va evita concurența dintre industrii și supraproducția”.

Dacă vi se pare că e ceva în neregulă, stați să mai vedem un lucru. Hermann Goering este citat într-o lucrare din 1974 afirmând că: „După părerea mea, chiar dacă pierdem războiul, nimic nu va împiedica evoluția Europei în acest sens”.

Ce ar mai fi de comentat? Că englezii și-au dat seama de situație și au zis „halt!”