Sudiți și raiele sau cum istoria se repetă

Primul domnitor pământesc al Moldovei de după veacul fanariot, Ioniță Sandu Sturdza, este arhitectul unei mici dar importante revoluții, care a încercat să pună o oarecare ordine în treburile principatului. Este vorba despre “epurația” sudiților. Să explicăm: După Tratatul de la Kuciuk-Kainargi, care a condus la crearea de consulate străine în Iași și în București, ia naștere o categorie aparte de cetățeni în cele două principate dunărene: sudiții.

Aceștia erau locuitori ai celor două țări dar aflați sub protecția unor state străine (Imperiul Habsburgic, Imperiul Rus sau Franța), ca răsplată pentru anumite servicii prestate sau în schimbul unor taxe. Ca sudiți, aceștia aveau imunitate față de jurisdicția principatelor și a Puterii Suzerane – Poarta Otomană și nici nu mai erau obligați să plăteasca taxe sau orice fel de biruri către guvern.

Când a ajuns domnitor Ioniță Sandu Sturdza, situația era cât se poate de delicată: sudiții erau un fel de cetățeni mai presus de lege, care puteau face orice doreau, fiind protejați de consulii ruși francezi sau austrieci. Se ocupau cu negustoria, dar nu plăteau impozite deși beneficiau de infrastructura și de lucrările publice realizate de domnie; nu respectau breslele și nici regulamentele acestora, înșelau, dădeau falimente răsunătoare lăsând acționarii cu buza umflată fără să se teamă de vreo pedeapsă, ba, mai mult, se obrăzniciseră într-atât încât se încăierau cu ispravnicii și cu zapciii fără să se teamă de repercusiuni.

Domnitorul scrie o plângere către Sultan și arată care este starea de lucruri din țară:

“Tot cu stăruință se ocrotesc şi toţi sudiţii cu prăvălii şi meşterii făcând pagubă meşterilor localnici. Îşi fac câştigurile de la toată ţara, vânzând cum voesc, fără să ajute ţara câtuş de puţin, care ea cheltueşte bani cu poduri, cu ape şi cu grija zaherelelor şi cu alte lucruri de obşte, la care numai meşterii raiele îşi dau partea lor”. “Meșterii raiele”, adică meșteșugarii locali, cei care sunt supuși domniei, nefiind sudiți.

În același timp, scrie Vodă, moldovenii daca vor să meargă în țările vecine, nu au aceleași drepturi ca sudiții în Moldova:

“Pe când vecinii, dacă din nenorocire s-ar întâmpla să vie în ţara lor vreun nenorocit de raia, si n-ar vrea să se facă sudit, nu numai că nu-l lasă să exercite meşteşugul său ori să vândă un lucru, dar nu lasă nici pe băcan, nici pe hamal să facă vreun lucru pentru a-şi scoate pânea de toate zilele. Iar ei, sudiţii, venind în ţara noastră, iau toate şi, ca în ţara lor, fac după plac ce voesc, şi după cum voesc, şi trăesc liberi şi în voie, întru toate apăraţi de consulate, ca nimeni alţii”.

Nicolae Iorga spune că Poarta era de acord cu revizuirea listei supușilor străini, mai ales că o bună parte dintre sudiții supuși Imperiului Rus sprijiniseră Eteria la 1821. Așa că între 1824 și 1826 are loc “epurația” sudiților.

Pe baza “înaltelor împărătești porunci” domnitorul a interzis căsătoriile între sudiți și raiale, pentru ca “averea țării să nu se mai poată lua ca zestre peste hotare”, dupa cum arată Iorga.

Dar urmează un nou război turco-rus, Moldova este ocupată de trupele țariste iar următorul domnitor, Mihai Sturdza are alte opinii și va începe o campanie de aducere a negustorilor evrei în principat, după ce inițial îi prigonise.

Umblă vorba că schimbarea de opinie s-a petrecut după ce i-ar fi “convins” pe unii neguțători să-i achite datoriile făcute pentru a obține tronul.

Cert este că problema sudiților a dăinuit până la declararea independeței Principatelor Unite, la 1877.