* dizertație antropologică de la Ismail Ibrahim
Drajii miei, tema este complicată, da’ numai puțân. Acum suti di ani, când dreptcredincioșîi turci merjeau la război la Kara Iflak sau la Bogdan Iflak, găseau la ghiaurii valahi sau moldoveni și oi multe, și vite, și cai dar și porci, pentru că națiile astea nu prea se aplecau la munca de pe câmp, nu voiau să semene grâu, ci la ei creșterea plantelor însemna să cultive viță-de-vie.
Și rumânii beau vin, mâncau grătar de chivirgic, mămăligă cu brânză, tochitură și alte bunătăți. Când nu mergeau la război, că repede se aprindea mânia în ei.
Și cum ajungeau dreptcredincioșii turci în țările astea două, luau vitele, că Allah le dădea voie, luau oile și caii dar porcii spurcați nu-i luau, că Allah nu dădea voie, îi lăsau ghiaurilor necredincioși.
Și când se întorceau necredincioșii la casele lor, nu mai găseau nici vite, nici cai, nici oi, doar numai porcii râmau prin țină.
Și ce să facă și ei… îi tăiau, făceau masă mare de sufletul răposatului porc și se spurcau cu jumeri, cu slănină pe jar, cu caltaboși, cu tobă, cu cârnați aromați, numai porcării spurcate de-ți lasă gură apă și se dregeau cu vin roșu ca sângele, se îmbătau și pe urmă luau săbiile și veneau peste supușii sultanului să câte gâlceava…