Cine are timp să studieze pregătirea Unirii de la 1859, poate afla ce luptă grea s-a dus în Moldova pentru această idee și cât de mari au fost forțele care au încercat să blocheze acest proces. Când împotrivă se coalizează nu doar niște politicieni din țară, ci și imperii puternice, stai și te întrebi ce a fost în capul celor care nu au abandonat lupta și care au stăruit în a susține nebunește ideea unionistă. Căci nu doar averea sau libertatea riscau cei care de declaraseră partizani ai Unirii, ci și viața.
Cum a fost cazul lui Grigore Ghica-Vodă, alungat din țară pe motiv că era prea unionist și care s-a sinucis la Paris după ce adversarii săi puseseră în mișcare anchete judiciare care să investigheze activitatea sa, ori a lui Alexandru Ioan Cuza, silit să abdice și să plece din țară, după realizarea Unirii, nemafiind primit nici măcar după ce a fost ales parlamentar.
Chiar dacă țara era sub ocupație austriacă iar adversarii Unirii foloseau trupele de ocupație ca să forțeze lumea să semneze împotriva Unirii, chiar dacă unioniștii au fost prigoniți, dați afară din funcții, închiși pentru vini inventate, chiar dacă alegerile pentru Divanul ad-hoc au fost măsluite pentru ca nici măcar un simpatizant al Unirii să nu fie ales, chiar dacă unii unioniști au fost făcuți să schimbe tabăra, devenind prigonitori, ideea a rămas. Lumea a stăruit în ciuda încercărilor, s-a obținut anularea și repetarea alegerilor, anumite forțe externe au fost făcute să-și schimbe opinia, la acest lucru contribuind și succesele militare ale Franței, țară care, prin Napoleon al III-lea a insistat cel mai mult pentru unirea Principatelor. Nu dezinteresat, desigur, Franța dorind să pună o stavilă expansiunii rusești către Mediterana.
Dar cel mai mare noroc al țării a fost Alexandru Ioan Cuza, un om nu foarte învățat, nici foarte cumpătat, care-și obținuse gradul mai mult pe seama trecerii pe care o avea pe lângă soția caimacamului, dar care a știut să asculte. Jocul acela de la 5 ianuarie, când boierii moldoveni s-au retras din cursă pentru a-l lăsa pe Cuza să câștige domnia a fost genial. Avea printre contracandidați oameni mult mai potriviți pentru a căpăta domnia – Mihail Kogălniceanu fiind cel mai bun exemplu. Dar moldovenii au știut să joace cartea cea mai bună și totul a culminat cu acel 24 ianuarie, când Muntenia îl alege tot pe Cuza, în ciuda împotrivirii turcilor care ar fi vrut o unire formală, cu două guverne și cu doi domnitori.