Epidemia de panică programată

Mai țineți minte acum zece ani, prin 2009, ce panică era cu gripa porcină? Cu celebrul virus H1N1, despre care se proorocise că va face 60 de milioane de morți la nivel mondial? Atunci nu China era sub asediu, ci SUA. Au murit, într-un an, circa 18.500 de americani.

Dar, să ne amintim, nu a fost atâta panică. Americanii nu erau atacați prin alte țări pe motiv că ar putea transmite virusul; companiile aeriene nu și-au întrerupt zborurile spre și dinspre SUA, serviciile poștale au funcționat normal.

În China sunt 6-700 de morți din cauza Coronavirusului și deja Occidentul a tocmit o întreagă industrie de propagandă să bage frica în oasele locuitorilor.

De ce această diferența de tratament? Trebuie să mai explicăm că la mijloc sunt interese politice și comerciale? Astfel de reacții din partea Occidentului nu au fost nici când se declanșase SARS (Severe Acute Respiratory Syndrome), tot un coronavirus, în 2003 sau MERS (Middle East Respiratory Syndrome), din 2012, alt coronavirus.

Și să luăm puțin cifrele: rata de mortalitate la actualul coronavirus din China este de 2 la sută. O rată de 20 de ori mai mare decât la o gripă obișnuită dar mult mai mică decât la SARS (9%) sau MERS (37%). Să recapitulăm: un virus agresiv, dar cu o rată de mortalitate mult mai mică decât a altora, creează panică în întreaga lume, panică alimentată de mass media și rețelele sociale.

Pe baza acestui atac de panică se întrerup legăturile comerciale cu China, serviciile de transport, cetățenii chinezi sunt atacați, nu sunt acceptați în restaurante, atacurile xenofobe sunt alimentate prin intermediul rețelelor online și așa mai departe.

Dar pericolul este, cum spuneam, mult mai mic decât in alte cazuri de epidemie. Singura concluzie este că asistăm la un atac dirijat împotriva Chinei.

Cât despre România, la noi e vorba de un atac de prostie. Anul trecut, au fost 200 de morți din cauza gripei, fără nici un fel de panică; anul acesta, sunt vreo 20 și deja s-a declarat epidemie.