Multe patimi a starnit moartea generalului Marin Dragnea, veteran al Razboiului Mondial. Unii il acuza de tradare pentru ca a fost ofiter sub regimul comunist, dar nu iau in considerare faptul ca s-a inrolat voluntar in razboiul de reintregire contra URSS.
A ajuns prizonier si apoi a revenit pe frontul de Vest cu divizia Tudor Vladimirescu, formata de sovietici din prizonierii romani si a fost ranit in luptele pentru eliberarea orasului Oradea.
I se reproseaza reprimarea (prea pasnica – dupa cum regreta unii) manifestatiilor de simpatie cu Revolutia din Ungaria din 1956.
Aici am niste pareri. Si vizavi de evenimentele din Ungaria, care, oricat ar fi pictate in culori frumoase, s-au transformat in razbunari sangeroase si de o parte si de alta, ca nici “revolutionarii” nu erau usa de biserica si au purces la executii sumare.
Cat despre modul in care a reactionat Romania… Sa zicem ca se declansa si la noi o insurectie anti-sovietica. Problema nu se pune in cat timp reuseau rusii sa ne infranga, ci anume care ar fi fost cursul evenimentelor.
Romania a reactionat extrem de diplomat si a reusit sa obtina retragerea trupelor sovietice din tara, ramanand, pana in 1989, singura tara din blocul estic fara trupe de ocupatie. Iar asta i-a permis o politica extrem de independenta.
Contrar a ceea ce cred unii, istoria nu este scrisa de cei care ies in strada.
PS: Prea putini se intreaba de ce liderul comunist polonez Wojciech Jaruzelski a decretat legea martiala dupa revoltele de la Gdansk. Pentru ca o extindere a revoltelor si o prabusire a partidului comunist ar fi dat cale libera interventiei militare a URSS in tara.