Cauză și efect

THE ROMANIAN ARMY IN THE ROMANIAN CAMPAIGN, 1916-1918 (Q 76491) Romanian troops an civilians dancing and making music in Onesti, 1917. Copyright: © IWM. Original Source: http://www.iwm.org.uk/collections/item/object/205321277

Istoria nu este altceva decât succesiunea unui șir de relații de cauzalitate. Independența României la 1877 a fost posibilă datorită modernizării României, modernizarea a fost posibilă datorită Unirii de la 1859, Unirea a fost posibilă datorită anului revoluționar 1848 iar 1848 a fost făcut posibil de anul 1829, când, în urma Păcii de la Adrianopol, Principatele Dunărene primesc permisiunea să vândă cereale la prețurile pieței și nu la cele stabilite de Imperiul Otoman.

Ca urmare, aristocrația valaho-moldoveană se îmbogățește și își trimite odraslele la studii în Occident, de unde copiii boierilor se întorc cu idei revoluționare.

Saltul cantitativ determina saltul calitativ. Tare-mi pare că unii au abandonat prea ușor dialectica și nu mai reușesc să pună cap la cap relațiile de cauzalitate.

La fel, dacă ne referim la ultimul secol: instaurarea regimului comunist, dincolo de alte aspecte, a condus la o explozie a învățământului. Să nu ne ascundem după deget, pentru marea majoritate a populației, regimul a însemnat o creștere a nivelului de trai. Dacă veți face o comparație sinceră între traiul românilor la 1940 și cel din 1960 o să vedeți ce salt spectaculos s-a făcut.

Nivelul de trai și învățământul de masă au condus la industrializarea țării. În ciuda împotrivirii „aliaților”, căci, să nu uităm, URSS ar fi vrut să facă din România o țară exclusiv agricolă. Dar național-comuniștii, după ce i-au dat la o parte pe cominternisti, au decis să dezvolte țara.

Și țara s-a dezvoltat. Dar nu deodată. A fost nevoie să se creeze, întâi, o structură de educație care să producă tehnicienii, inginerii, constructorii de care era nevoie. Și nici așa lucrurile nu au mers foarte repede, decalajul dintre România și celelalte țări socieliste rămânând ridicat din cauza faptului că țara noastră a pornit de mult mai de jos. Să ne amintim că, în vreme ce România interbelică folosea munca manuală în proporție de peste 80 la sută în agricultură, Cehoslovacia producea oțel, mașini, tunuri.

Să ne imaginăm că, mâine, la conducerea României ar veni un guvern care să decidă să reindustrializeze țara, să reducă dependențele de produsele străine, să readucă România în rândul țărilor suverane. Pe baza experienței trecute, ar fi nevoie de 20 de ani doar pentru a produce personalul tehnic necesar și investițiile minime.

Cu condiția ca populația să fie suficient de înțeleaptă să înțeleagă care sunt beneficiile acestui lucru. Mă tem, însă, că ar fi nevoie de alți 20 de ani doar pentru a încerca schimbarea mentalităților unui popor care s-a lenevit intelectual și care preferă minciunile ușoare unor adevăruri dureroase.

Pare ciudat, astăzi, să conștientizăm că țara asta producea într-o vreme mașini, camioane, locomotive, vapoare, tancuri, mașini-unelte chiar și avioane de pasageri. Astăzi, în caz de război sau de criză, nu putem produce nici măcar măști chirurgicale.