Etapa a doua: aruncatul răspunderii

Cand gestionezi o imensa minciuna colectiva, sansele ca aceasta sa dea chix sunt imense. Dar pana la devoalarea taraseniei, se trece prin mai multe etape.

Prima este, evident, negarea. Toti factorii de raspundere neaga ca s-ar fi petrecut ceva.

Infectati? Noi, in spital? Nooo, nici gand! Morti? Nooo, cine indrazneste sa spuna asa ceva? Ii fac dosar penal!

Urmeaza etapa a doua. Pentru ca, orice s-ar crede, minciuna institutionala are picioare scurte. Oamenii vorbesc. Din razbunare. Din obisnuinta. Din considerentul ca trebuie spus adevarul.

Se recunoaste ca exista niste probleme. Dar nu noi suntem de vina. Nu eu am luat decizia. Aia au facut. Ei au dres. E vina lor, eu doar m-am supus. Ce puteam eu sa fac?

Dar timpul nu se opreste. Mirosul de sange atrage haitele. Lupii au prins un picior al caprioarei dar vor mai mult. Vorbele umbla. Bulgarele se rostogoleste si creste. Incepe sa mature totul in cale.

Si vine etapa a treia. Cand toti vorbesc. Se dau in gat unii pe altii. Nici cu magistratii nu-i mai poti opri. E semnul ca se clatina sandramaua. Incep sa-si dea seama ca treaba s-a imputit al dracului. Si vor sa-si vanda scump pielea. Cad eu, dar te trag si pe tine.

Suntem in etapa a doua, la cateva zile distanta de etapa a treia…

Sursa foto