Se petrec, zilele astea, niste lucruri. Si la nivel inalt, si la nivelul de jos, al multimii blocate in case. Interesant este ca directiile de miscare sunt convergente.
La nivelul Guvernului incep sa se manifeste primele semne ale disperarii. In momentul in care cresti in fiecare zi pedepsele pentru ca lumea nu-ti mai respecta ordinele, e semn ca lucrurile scapa de sub control.
Cand ai mai multe amenzi decat teste, nu se cheama ca faci pasi in directia buna.
Cand dai ordonante peste ordonante, in care ameninti cu confiscarea bunurilor, in care legi medicii de glie obligandu-i sa mai stea la job inca 45 de zile dupa ce si-au dat demisia, se simte disperarea.
Cand refuzi sa dotezi medicii cu masti dar dotezi magistratii cu echipament complet, de la botosei, la combinezon, manusi, masca si ochelari, urla disperarea.
Cand ameninti cu dosare penale medicii care refuza sa mai intre in zonele contaminate dar faci si dosare penale medicilor care vin bolnavi la spital tot disperare se numeste.
In ultimele zile ale razboiului, cand rusii cucereau Berlinul casa cu casa, nemtii spanzurau „defetistii” care spuneau ca razboiul e pierdut.
Cam asta se intampla si acum la noi, tara care se considera parte a UE, dar care a impus cenzura absoluta asupra informatiilor legate de epidemie. Noi si Irakul cenzuram informatiile.
In zona de jos se simte o crestere a nervozitatii. Lipsa de informatii, isteria televiziunilor, vanatoarea de vrajitoare dezlantuita de partidul de guvernamant lovesc puternic moralul cetatenilor care incep sa puna la indoiala fiecare informatie primita. Nu mai e mult pana cand isi vor baga picioarele in situatia de urgenta pe care o vor considera doar o inventie politica.
In aceste circumstante acei 500 de euro promisi de presedintele Iohannis medicilor care intra fara echipament de protectie in saloanele bolnavilor de COVID 19 suna mai mult a „mai da-le, Nicule, 100 de lei”, auzit in decembrie 1989.