Se culca unii pe o ureche vazand ca inca e bine, ca nu e chiar asa cum se spunea ca o sa fie si asa mai departe. Nu va culcati, ceea ce e nasol inca nu a venit.
Dar, deja se simte o oboseala in societate. Deja se vad gesturile de fronda, interventiile in forta care incep sa nu mai fie apreciate ca la inceput. Aici o amenda data aiurea, dincolo o cafteala cu niste politisti, o urmarire cu girofarurile aprinse, iarasi o amenda de n-o poti duce. Putin cate putin se aduna.
Iar autoritatile, in loc sa incerce sa aplaneze conflictele, sa reduca presiunea sociala, arunca, inconstiente, benzina in foc. Militarizeaza totul, taie salarii, ameninta cu somajul si mai trag cate o ordonanta militara.
Asa ceva nu are cum sa aiba un final fericit, oricat de mamaliga ar fi poporul asta.
Pentru ca – psihologii ar trebui sa stie – vine un moment in care se acumuleaza prea multa presiune iar supapele sunt prea putine ca sa previna explozia.
Baietii de la butoane sunt orbi. Ei judeca totul din perspectiva strict politica. Ce voturi le aduce mutarea aia, ce castiga daca zic asa si nu altfel, pe cine multumesc daca iau deciza cutare si asa mai departe.
Dar nu gandesc din perspectiva sociala. Pentru individ, decizia taiaerii salariului este o decizie drastica. Inseamna pericol pentru existenta sa si a familiei. Nu suntem in 2008, acum situatia e mai complicata. Mai e si epidemia, care e o alta amenintare. Mai sunt si masurile politienesti, aplicate extrem de dur. Mai sunt balbele guvernamentale, tendinta comericantilor de a-si maximiza profitul crescand preturile. Mai e anul agricol care se anunta foarte prost.
Un complex de factori care se pot combina intr-o adevarata bomba sociala.
Si n-am pus la socoteala milionul de romani reveniti in tara de spaima virusului. N-au bani, n-au locuri de munca, multi se ocupau cu cersitul, furatul si asa mai departe. Au obiceiul prost sa enerveze fortele de ordine.
Viata devine tot mai complicata. Iar la nivel inalt nu pare sa se observe acest lucru.