Acordul istoric dintre Biserica Ortodoxă Română și Ministerul Afacerilor Interne, prin care, pentru prima oară în istorie, Lumina va fi adusă credincioșilor nu de părintele paroh, ci de polițistul de proximitate, venit cu duba, are, în primul rând, meritul de a fi extrem de original.
Unii spun că e un compromis pentru a nu se risca o revoltă chiar în noaptea de Paște, când cetățenii care ar fi ieșit, fără voie, la Biserică, ar fi fost întâmpinați cu bastoane și gaze lacrimogene. Un compromis politic, adică, pentru că un astfel de eveniment s-ar fi răsfrânt negativ asupra partidului de guvernământ și președintelui.
Problema generală cu compromisurile este că de prea multe ori mai mult încurcă decât descurcă.
De exemplu, mulți credincioși catolici se întreabă cu ce sunt ei mai puțin români de nu li s-a oferit și lor această posibilitate. De ce pentru ortodocși se poate, pentru catolici nu?!
Alții, de celaltă parte a baricadei se întreabă unde mai este linia de demarcație dintre Biserică și Stat, din moment ce Statul participă prin reprezentanții săi la realizarea unor elemente de cult.
Mai sunt și unii care nu înțeleg cum a putut Preafericitul Daniel să accepte așa ceva și-l acuză de trădarea intereselor Bisericii.
Oricum ai da-o, toți sunt nemulțumiți. Și nu i-a întrebat nimeni pe polițiști dacă sunt de acord cu o asemenea misiune. Că numai lumânări aprinse nu au cărat ei cu duba. Iar de când s-a anunțat protocolul dintre BOR și MAI, polițiștii au devenit țintă mistourilor pe rețelele sociale.
Și asta nu e faza cea mai ciudată. Între cei care au fost enumerați de ministrul Vela că vor transporta Lumina credincioșilor se numără și pompierii. Va imaginați pompierii mergând prin oraș și cărând cu ei o flacără aprinsă în mașină? Cam ca in filmul ăla din anii ’60, Fahrenheit 451, când pompierii erau chemați nu să stingă incendii, ci să incendieze cărți și opere de artă.