Povești din vremea epidemiei

Pe zi ce trece văd cum lumea începe să se sature de versiunea oficială a poveștii cu virusul. Că o fi teoria conspirației, că o fi doar o abureală ieftină, că nu se pupă cifrele, că a citit ceva pe Facebook și așa mai departe. Bulgărele de zăpadă este, încă, micuț, dar se rostogolește.

Deocamdată nu are cine-l umfla cu pompă, dar modelul ăsta ne este cunoscut. A început în ianuarie 2017, când cu celebra Ordonanță 13.

Atunci toată zvonistica și toată construcția realității paralele a fost amplificată de anumite forțe din subterane. Deocamdată, acele forțe încă nu au băgat cărbune, dar nu e imposibil să o facă la un moment dat. Ceea ce e important este că pe același model de comunicare de atunci, realitatea este modificată chiar dacă, după cum spuneam, la un nivel mai redus.

La lipsa încrederii au contribuit decisiv și autoritățile care ori au cenzurat informațiile, încercând să le controleze, ori au făcut greșeli grave de management pe care au încercat, apoi, să le ascundă prin cenzurarea informațiilor.

Cel mai important, lipsește un program unitar al comunicării de tip solidar. Guvernul nu și-a propus să creeze un spirit național al luptei împotriva epidemiei.

Propagandă pozitivă de acest fel a făcut minuni de-a lungul vremurilor. Idei de genul “putem să luptăm”, “ne unim și învingem”, “sacrificiile de azi vor fi recompensate mâine”, etc., ar fi putut crea un val național al solidarității care ar fi ajutat extrem de mult în acest context.

E drept și că ar fi fost foarte dificil să se apeleze la solidaritate din moment ce actualii actori politici aflați la Putere au luptat ani în șir să distrugă solidaritatea națională, au condamnat colectivismul, ridicând ode individualismului, au negat ideea de ajutorare a celor aflați în nevoie, pe care i-au numit în batjocură “asistați” și au clamat ideea îmbogățirii persoanle prin orice mijloace.

Și nici în aceste clipe grele nu au încetat să injecteze ura în societate. De fapt, modul în care autoritățile tratează criza lasă impresia că Guvernul pare mai preocupat de costurile politice ale măsurilor sale decât de efectele în plan social.

Să ne amintim doar de ideea de a tăia salariile bugetarilor doar ca să sufere și aceștia alături de salariații din sectorul privat. Ideologia bate logica. Nici o țară nu ia în calcul tăieri de cheltuieli în această perioada, dimpotrivă, toată lumea, friptă cu măsurile de austeritate din 2008, dorește să injecteze bani în economie prin stimularea consumului.

Dar la noi, atât s-a criticat creșterea economică prin stimularea consumului doar pentru că era folosită de unii încât a devenit literă de Evanghelie pentru anumite partide care nu mai pot da înapoi acum pentru că și-ar dezamăgi simpatizanții.

De fapt, aproape toată retorica folosită în ultimii ani este acum o piatră de moară legată de picioarele unor forțe politice.

Pentru că ori vor urmă ideile susținute și ne vor îngropa economic, ori le vor contrazice și se vor îngropa politic iar din această dilema nu se poate ieși decât dacă-l eliberează pe Liviu Dragnea și-l fac, din nou, țapul ispășitor pentru toate câte se întâmplă în țară asta.