Csuka bătăilor

Este aproape o banalitate: in momentul in care un guvern, oricare ar fi culoarea sa, ajunge intr-un impas, scoate de la naftalina problema Ardealului si pe maghiari drept tinta piept numarul 4 si isi asigura un moment de respiro cu aceasta diversiune.

An de an, momeala a tinut de fiecare data. Pentru ca romanul, oricat ar fi de rupt in fund, deodata simte cum se invartoseaza in el spiritul patriotic si bate cu pumnul i masa: “Pana aici, ungurilor!”.

In rest, romanul patriot sta cuminte, zambind docil la marginea drumului in timp ce i se pisa in freza orice venetic venit dupa capatuiala pe la noi prin tara.

Au fost atatea momente in care patriotismul romanesc ar fi trebuit sa bubuie! Si au fost ratate toate. S-a pus batista pe tambal, sa nu se supere unii sau altii, sa facem ciocul mic, sa nu iesim din rand si sa multumim dupa ce ni se iau toate.

Vrajeala cu “Vanzarea Ardealului” pusa pe tapet de tabara tot mai crispata a presedintelui a prins. Nici nu ar fi fost greu. Tot romanul verde are in suflet Ardealul, desi o seama de ardeleni nu prea ar mai vrea sa fie si romani.

Totusi, situatia este penibila. Cel mai pro-european partid romanesc, cu legaturi atat de stranse cu PPE incat a provocat caderea unui guvern pentru a-i oferi un comisar in plus, marseaza acum pe o retorica nationalista jenanta. Domnii imbracati in frac si cu joben molfaie ceapa cu branza si se ling pe degete spunand ca e o delicatesa.

De ce spun ca e o situatie penibila? Pentru ca oamenii lor stiau de ordinea de zi a Camerei Deputatilor, stiau ca proiectul e depus, stiau ca se va adopta tacit. Mai mult, adoptarea tacita s-a facut acum o luna dar n-au scos o vorba. Mai mult, adoptarea tacita nu inseamna absolut nimic atata vreme cat votul final se da in Senat. Daca s-ar fi aprobat in Senat, ajungea la presedinte care putea sa refuza legea. Sau sa o atace la Curtea Constitutionala, ca doar, Slava Domnului, a avut stuchit la furca in domeniul asta…

Dar romanul care nu stie nici macar cate camere ale Parlamentul – da, am vazut pe unii spunand ca legea a trecut de Parlament si noroc ca a ajuns la Senat – a muscat din momeala asta. Sa fie primit, nu e nici prima si nici ultima oara cand se intampla.

In definitiv, au fost cel putin trei momente in ultima perioada cand lui Iohannis i s-au ridicat mingi la fileu si el a venit sa loveasca. Strategia este stravezie si avem de-a face cu cazul clasic al pompierului atomic caruia i se aprind focuri ca sa le poata stinge.

Alta este problema: a inceput prea devreme o campanie electorala care se anunta lunga si dura. Urmeaza lunile de cosmar ale verii si ale caderii economice. Someri, salarii neplatite, oameni ramasi pe drumuri si nici o solutie de la Guvern. Pentru ca, sa recunoastem, in actuala configuratie, Guvernul nici nu vrea si nici nu poate sa ofere solutii economice.

Un debut prea abrupt al unei campanii isterice vine cu riscul de a plictisi electoratul. O saptamana, doua, trei, va merge. Dar pe urma nu mai merge sa livrezi acelasi furaj in alt ambalaj… ca si Petrica a avut succes o data, de doua ori, dar pe urma, degeaba a strigat ca vine lupul, nu l-a mai crezut nimeni…