Au revenit discuțiile interminabile despre educația sexuală. Românul n-are mâncare, n-are job, n-are nici un viitor, dar când e vorba să se discute problema educației sexuale din școli, sare cu pieptul gol în fața gloanțelor ca să-și spună părerea despre subiect. Acum, sincer mă îndoiesc de faptul că puștimea ar mai avea nevoie de ceva clarificări cu privire la acest subiect și sunt convins că, măcar o bună parte dintre absolvenții de școală generală pot da consultații propriilor profesori cu privire la această temă. Și nu de azi, de ieri.
Vreți să deschidem arhivele ziarelor și să analizăm niște întâmplări de acum 10 ani, cu filmări explicite prin toaletele școlilor și liceelor?! Cum se desfășura micul trafic de fotografii și filme cu colege de școală în plină acțiune? Ce disperați erau părinții ale căror fete deveniseră celebre din cauza acestor înregistrări? Școala, însă, are ce învăța elevii pe acest subiect mai ales pe tema bolilor cu transmitere sexuală.
Că nimeni nu o face și rezultatele sunt tragice. Dar principala problemă cu educația sexuală, așa cum o văd eu, este alta. Și anume faptul că se discută o problemă care să fie predată în școli, problemă asupra căreia nici adulții încă nu s-au pus de acord. Exact! Cum să fie predată o problemă care încă este în dezbatere? Este homosexualitatea o boală psihică? Comunitatea medicală se jură, azi, că nu, dar acum câteva decenii alta era abordarea. Teoria identității de gen este sau nu este dovedită științific?
Sau este doar o abordare hei-rup-istă, prin care, cu ajutorul unor ONG-uri și a unor sponsorizări massive, s-a schimbat paradigma? Genul este un construct social sau este o problemă ce ține de biologie? Disforia de gen – sentimentul că o persoană ar aparține celuilalt gen – se manifestă independent sau este rezultatul unei presiuni sociale? Cu alte cuvinte, minorul care cere să fie tratat ca fetiță deși e băiat și viceversa face asta ca urmare a unei evoluții independente sau pentru că a fost expus unor stimuli și i s-a sugerat că e transexual?
Cât e contribuția societății și a expunerii la teoria identității de gen și cât este o evoluție psihică independența în cazul copiilor transgender? Sunt probleme majore la care societatea răspunde cu istericale. Și de o parte, și de alta. Unii cer să nu li se ia dreptul să-și educe copiii, ceilalți asmut autoritățile publice și media și fac presiuni asupra sistemului educațional. Unii spun că de mii de ani există doar două genuri, ceilalți cer concedierea profesorilor care încă îl mai strigă pe elev John deși elevul cere să i se spună Jane. Complicat.