Dionisie și antropologia

* – Stimabile, îmi zice Dionisie, am făcut calculele. Rezultatele sunt absolut previzibile pentru mine, ceea ce e oarecum îngrijorător pentru sănătatea mentală a țării ăsteia, dar cine sunt eu să vă iau la rost?! Așa că notează, desenează, faci ce vrei cu informația asta. Deci, am făcut un studiu sociologic bazat pe maniera în care românii au răspuns la situații precedente.
– Dar ce ai studiat, genialule?
– Fii atent care este tema studiului. Așadar, am vrut să știu cum ar reacționa românii dacă cele mai înalte autorități medicale le-ar spune că singura șansă de a supraviețui unei epidemii recent declanșate este să-și bage o lingură de lemn în fund și să meargă prin oraș doar în dansul pinguinului.
– Și?!…
– Rezultatele sunt fantastice. Procentul de aprobare este aproximativ similar cu cel al ălora care cred că masca îi salvează de virus.
– Stai puțin… Și variabila de intoleranță contra celor care nu se supun e similară?
– Foarte apropiată! Procentul celor care ar fi în stare să-i ia la bătaie pe cei care nu au lingura în fund este aproape egal cu cel al ălora dispuși să te bată dacă nu ai masca în magazin…

* Din nețărmurită înțelepciune a lui Dionisie: – Bă, numai la vreme de mare caniculă poți înțelege cel mai bine expresia “a-i sufla cuiva în fund”…

* Și tot de la maestru: “Îți dai seama cât de cald este când constați că trebuie să te grăbești cu berea aia, că se încălzește dacă n-o bei mai repede”

* Despre solemnitatea prostiei: Cu cât se mărește, prostia devine tot mai solemnă. De o prostie mică poți să râzi fără frică, pe măsură, însă, ce prostia urcă în rang, devine tot mai periculoasă și ajunge, la un moment dat, să devină o pacoste pentru că dacă te pufnește râsul, riști să fii judecat pentru sfidarea simbolurilor naționale. Noroc că atunci când ne cântau imnul la difuzoarele Poliției, eram consemnați la domiciliu…