O lume pierdută

Lumea asta e iremediabil pierdută. E defectă de la un capăt la altul și, cu siguranță, merită să fie înlocuită de o lume cu scaun la cap, cu toate doagele la locul lor, capabilă să reacționeze logic. Desigur, mă refer la lumea occidentală, care a obosit și dă semne tot mai dese că vrea să ia o pauză prelungă. Iar, cu voia dumneavoastră, aici ne vom include și noi, românii.

Câtă vreme ne vom lega cu lanțuri de zidurile Occidentului, soarta noastră este pecetluită. În definitiv, nici nu a trecut mult de la ultima invazie majoră a Orientului care să fi potopit meleagurile noastre. Strămoșii dacilor, veniți din zona Iranului, au cucerit și înlocuit populația locală acum în jur de două mii și ceva de ani.

Timp de două milenii, în ciuda cuceririlor, în ciuda altor invazii asiatice, ne-am priceput să supraviețuim. A venit timpul să dispărem și să fim înlocuiți cu alte populații, mai dornice să se lupte pentru viitor. Noi, în trei decenii doar, am fost puși la pământ, distruși, împrăștiați prin toată Europa, triși muribunzi ai unei nații care a știut să supraviețuiască dar n-a știut să-și mențină dorința de a trăi. În fond, ce înseamnă trei decenii la scara celor două milenii? Nimic! Și totuși au fost suficiente să ne distrugă națiunea.

Nu vă mințiți că avem genii, că avem resurse, că nu mai avem. Românii și-au pierdut rațiunea de a fi. Nu mai au de ce să existe. Degeaba ne amăgim și ne amintim de eroii noștri, de luptele pe care le-am dus, de sacrificiile pe care le-am făcut! În 30 de ani am distrus totul! Am inversat tot sistemul de valori, am acceptat statutul de colonie și de sclavi ai Europei, am decis să ne cedăm toate resursele, să ne predăm fără măcar să luptăm.

Nu mai avem de ce exista. În locul nostru poate fi orice alt popor; ar fi la fel de inutil ca și noi. Nu suntem în stare să ne luptăm nici măcar pentru libertatea noastră; despre altele nici nu are rost să vorbim! O să mă contraziceți, n-aveți decât. Am trăit și în altă vreme și în altfel de lume.

Niște vremuri în care nu doar că nu-ți era rușine să spui că ești român, dar te și mândreai cu asta. Într-o vreme când țara asta știa să producă de la autoturisme la vapoare, locomotive și basculante de 120 de tone. O țară care a construit baraje, fabrici, uzine, canale de irigații și care a știut să-și asigure dascăli și medici până și în cele mai îndepărtate cătune.

Ce mai avem astăzi? Nimic din toate acestea dar ne considerăm superiori oamenilor de acum 30-40 de ani pentru că avem telefoane cu touchscreen, internet wireless și televizoare extra-plate. Și rate, mâncare proastă și scumpă, servicii prost plătite și umilitoare, politicieni care ne scuipă semințe în cap, care promovează pe față interesele unor țări străine. Care, dacă ar fi făcut așa ceva acum 30 de ani, ar fi fost trimiși în fața plutonului de execuție, dar care ne râd în nas când mai dau câte o ordonanță menita să ne mai taie din drepturi.