Surprizele istoriei

Istoria învățată la școală nu ne spune multe și nu face nici conexiunile necesare. La școală nu ne-au învățat nici despre împăratul roman de origine dacică Galerius, nici despre misteriosul popor mauro-vlah, ciobani, neguțători și luptători ai Balcanilor sau despre cum a influențat distrugerea orașului Moscopole, al doilea centru cultural al Balcanilor după Constantinopol, renașterea națională a României și, în special, lupta românilor din Transilvania. Este posibil ca astfel de povești și conexiuni să fie cunoscute de cercetători, de savanți, dar publicul știe tot mai puțină istorie națională.

Nu spun că la școală am învățat bălării, pentru că, pe vremea mea, istoria încă se mai preda ca lumea, chiar dacă unii au tot felul de impresii și consideră că manualele și programa erau prea naționaliste. Nici o surpriză, m-am uitat pe manuale mai vechi, dinainte de război și de instaurarea comunismului și ce să vezi?! Tot despre Ștefan, Mihai, Tudor și Bălcescu se vorbea. Dacă despre împăratul Galerius, cel acuzat că a răzbunat soarta strămoșilor săi punându-i la grele biruri pe cetățenii romani am mai scris, dacă despre mauro-vlahi și posibila etimologie a cuvântului caraulă (de la kara-olah, valah negru, adică exact ce ar însemna mauro-vlah) am mai pomenit, povestea orașului Moscopole n-am mai spus-o. E o poveste interesantă, pentru că ne arată cum istoria ne poate face surprize. Sau, mai precis, ne spune cum un eveniment petrecut la o oarecare distanță în spațiu și timp poate afecta soarta unor oameni.

Orașul Moscopole avea, la mijlocul secolului XVIII, o populație de 60.000 de locuitori – mai mare decât a Atenei, 70 de biserici, manufacturi, bănci, o universitate și o tipografie. În tot Imperiul Otoman existau două tipografii – una la Moscopole și una la Constantinopol. Orașul era locuit de aromâni și a fost distrus complet de armata albaneză a lui Ali Pașa la 1788. Populația care a supraviețuit a părăsit ruinele și s-a refugiat în alte zone din Balcani, dar cei mai bogați negustori au ajuns în Austro-Ungaria, stabilindu-se la Viena, Budapesta, dar și în Transilvania.

Puțină lume știe, de exemplu, că mitropolitul Andrei Șaguna, de numele căruia se leagă înființarea învățământului românesc din Transilvania, avea părinții aromâni, născuți în Moscopole. Tot din acest oraș provin familile lui Emanoil Gojdu sau Alexandru Mocioni; aromâni din sudul Dunării au fost și familiile lui Eftimie Murgu, Gheorghe Șincai, Octavian Goga sau Lucian Blaga. Emanoil Gojdu și-a lăsat averea ortodocșilor români din Transilvania și Ungaria, pentru acordarea de burse studenților și pentru ajutorul preoților. Familia lui Alexandru Mocioni a fost una dintre cele mai bogate familii din Austro-Ungaria, cu peste 10.000 de hectare de pământ. Mocioni a finanţat la Viena şi apoi la Budapesta timp de 10 ani revista Albina, a oferit zeci de burse de studii pentru studenții români, a înființat Banca Albina, a fost ales președinte al ASTREI din Sibiu dar și primul președinte al Partidului Național Român din Banat.

Se poate trage, pe undeva, concluzia că lupta românilor transilvăneni este legată ombilical de existența acestor familii bogate de aromâni care au fost nevoite să-și părăsească locurile de baștină? Că fără intelectualii, revoluționarii sau finanțatorii aromâni, nu am fi putut vorbi de o redeșteptare istorică a Transilvaniei? Merită studiată problema…