Cui îi este frică de 23 August?

Pe 23 august 1944, România lua una din cele mai importante decizii din istoria sa, reușind să evite un dezastru militar și unul istoric. Preconizata rezistență pe linia Carpaților, pe care o doreau nemții, ar fi transformat Moldova și Muntenia în teatre de război iar Armata noastră ar fi fost decimată în trecătorile montane, totul doar pentru a le mai furniza nemților încă 200 de zile de iluzie a Puterii.

Astăzi, nici Guvernul, nici președinția, nici măcar Ministerul Apărării nu scot o vorba despre acel moment. Unii încearcă, chiar, să impună ideea că actul de la 23 august a fost o rușinoasă trădare, care trebuie să fie trecută sub tăcere. O idee care este contrazisă de actele similare ale Italiei și Finlandei. Chiar și Ungaria a încercat ceva, dar tentativa a fost înăbușită de trupele germane.

Astăzi ar trebui să putem vedea clar care au fost consecințele acelui moment. Nu o facem pentru că ne este frică de concluzii. Politicienii se feresc să pomenească de 23 August din diferite motive, unii să nu-l deranjeze pe președinte, alții să nu cumva să amintească de faptul că, într-un moment de cumpăna, am fost capabili să gândim la scară istorică. Nu de alta, dar nu trebuie să gândim că s-ar putea să existe soluția insurecției împotriva actualilor ocupanți.

Unii leagă momentul 23 August de ocuparea țării de către sovietici și instituirea regimului comunist. Iarăși, o ipoteza forțată: România nu ar fi devenit comunistă dacă celelelate Puteri învingătoare – SUA, Anglia, Franța – nu ar fi acceptat. Ne cam place să uităm de momentul Yalta, când s-au pus bazele împărțirii lumii postbelice, când România a fost trecută în sfera de influență a URSS cu acceptul americanilor și englezilor.

În fine, există și opinia conform căreia, la 23 August, am trădat un aliat. Am mai scris despre această problema: înainte de a trăda noi, Germania ne trădase de mai multe ori: când ne-a obligat să acceptăm ultimatumul sovietic și să cedăm Basarabia, de teamă că un conflict în zona va duce la pierderea campurilor petrolifere de care avea nevoie, când ne-a obligat să cedăm Ardealul de Nord, apoi, Cadrilaterul, când ne-a promis armament modern și nu ni l-a dat, când ne-a lăsat să apărăm un front prea mare și fără armament antitanc la Cotul Donului sau când a retras diviziile blindate cu care promisese să apere frontul din Moldova în vara lui 1944.

Istoria este puțin mai complicată decât credem noi. Simplificarea ei nu ne ajută să înțelegem cauzele și efectele unor decizii.