A început distracția

Lumea intră în febra electorală și odată cu aceasta se vede cu ochiul liber un abandon total al logicii. Nu mai ai cu cine vorbi, conversa, dialoga, nici măcar nu mai ai cu cine să porți o polemică pentru că, ce să vezi?!, dai numai peste postaci. Care își iau punctajul de pe foile trimise de la partid și țac-țac-țac numai aia știu să spună. Orice argument este perfect inutil; ar fi ca și cum ai vorbi cu pereții. Omuleții au câteva cuvinte-cheie pe care le folosesc întruna și mai departe de asta nu știu nimic. Și nici nu-i interesează; misiunea lor este să arunce cu rahat în ventilator ca să se împrăștie cât mai mult. Asta știu, atâta fac.

Am văzut filmul „Wag the dog”, o satiră politică americană, despre cum un președinte acuzat de comportament sexual inadecvat pornește un război ca să distragă atenția de la scandal. Una dintre membrele staffului său discută cu tipul chemat să rezolve problema și e întrebată ce are împotriva televiziunii. „A distrus dezbaterea electorală”, spune ea. Asta era pe la finele anilor ’90; astăzi putem spune că rețelele sociale au distrus orice tentativă de dezbatere electorală. Pentru că avem campanii electorale, dar nu mai avem dezbateri; avem doar monologurile candidaților. Pe afișe, la televizor, pe Facebook nu există dialog, dezbatere, nici măcar nu mai există o agendă a cetățeanului; totul se învârte doar în jurul interesului candidatului care spune doar ceea ce vrea să spună, face doar ceea ce trebuie să facă, se poartă cum trebuie să se poarte.

Adică așa cum cred strategii că ar trebui să vorbească, să facă, rezultatul fiind o supraaglomerare cu clișee electorale a spațiului public. Nu mai există nimic uman în ceea ce fac și spun candidații, care au devenit sclavii algoritmilor, manualelor de corectitudine politică, ai zâmbetului fals și al jocului cu mâinile pe care n-au voie să le țină nici in buzunar, nici la sold și nici împreunate la piept. Așa avem parte numai de roboți teleghidați care vin și ne cer voturile.