GIGO

Problema e simplă. Chiar extrem de simplă, numai că noi complicăm inutil lucrurile. GIGO vine din Informatică. E un principiu clar: Garbage In, Garbage Out. Gunoi bagi, gunoi iese. Dacă datele de intrare sunt proaste, rezultatul nu are cum să fie bun.

Dacă premisele de la care pornești când analizezi o situație sunt false, nu ai cum să ajungi la concluzii corecte. De 30 de ani analizăm pornind de la date false. De 30 de ani concluziile sunt greșite și le urmăm orbește. Și nu ajungem nicăieri. Nici nu am avea cum. Ne luptăm cu obsesiile anticomuniste și concluzionam că nimic din ce a fost atunci nu a fost bun, deci trebuie distrus.

Am distrus industria, agricultura. Distrugem și celelalte moșteniri, cele netangibile. Concediile, biletele de tratament, drepturile sindicale și așa mai departe. Vin din Comunism, deci nu sunt bune, ni se spune.

Normal, cei care ne spun asta au tot interesul să o facă, dar noi am putea să analizăm. Nu o facem. Acceptăm orice ni se spune. Mai ales dacă are eticheta străină. Suntem morți după mărgele colorate și oglinzi străineze.

După teorii frumos împachetate și livrate de bunii și dezinteresatii parteneri străini. Că doar noi l-am alungat pe Cuza ca să ne punem rege neamț.

“Industria nu se poate desvolta pe loc gol; pentru desvoltarea industriei este necesar să avem materie primă în țară, alimente pentru muncitori și o economie rurală cât mai desvoltată, care reprezintă principala piață pentru industria noastră”. Știți cine spunea asta? Gheorghe Gheorghiu Dej, pe la finele anilor ’50.

Știți cine o mai spunea? Eminescu pe la 1882: “Au sustras muncii naţionale pieţele noastre, încât astăzi am ajuns că până şi obiecte de primă necesitate, precum făina, să se importe din străinătate”.[…] „La ţară putrezesc grânele omului nevândute, în oraş plăteşti pânea cu preţul cu care se vinde la Viena sau la Paris”.

În zilele noastre, comerțul alimentar de la noi este monopol străin; companiile nu cumpără produse agricole românești, lăsându-i pe țărani să practice o agricultură de subzistență, ei neputând să cumpere produse industriale românești din două motive: acestea nu prea mai există iar ei nu au bani.

Dar nouă nu ni se pare suspectă această situație pentru că ni se spune mereu că e ceva normal. Iar dacă se va întâmpla o criză și firmele nemțești n-ar mai putea importa mâncare in România, cu siguranță se va găsi o explicație pe care s-o înghită cei mai mulți.