O filă de istorie și un sfat bun de la un nerod

Ne zice Miron Costin că pe la 1646, simțindu-se Crăiia Leșească în putere să se bată cu turcul, trimise carte pe la toți regii și voievozii creștini să le stea alături. La Iași domnea Vasile Lupu și-i sosi în solie de la poloni chiar ginerele sau, cneazul Janusz Radziwiłł.

Vasile Vodă a acceptat alianța și, ca prim semnal, refuză plata tributului, trimițându-l pe „aga birului” înapoi, cu mâna goală, pe motiv că poporul e prea sărac și nu s-a putut adună haraciul. După ce plecă turcul, vodă se laudă boierilor de vitejia ce făcuse. Toate bune și frumoase până când vornicul de Țara de Sus, un anume Petriceicu, de care lumea era încredințată că era cam „prostatec” (nerod), se apucă și el să-și spuie părerea: „Eu aș dzice să nu oprim birul până nu om vedea că trec leșii Dunărea”.

Pe dată veselia lui Vasile se topi și trimise olăcar după turc să aștepte. “Aga birului” fu prins din urmă la Galați și stătu acolo până când vodă adună banii.

C-o fi fost nerod Petriceicu, nu știm; sfatul, însă, fu bun, pentru că din tot planul polonilor se alese praful; mai mult, ei fură loviți de tătari și cazaci, o alianța contra naturii, dar eficientă.

La întoarcere, însă, cazacii și tătarii trecură prin Moldova fără să-și schimbe obiceiul.

Auzind de jafurile acestea, Vasile Vodă trimise trupe care-i luară ca din oală pe năvălitori, lipsindu-i de prada în aur și robi. Lucru care nu plăcu nici hanului tătar și nici hatmanului căzăcesc, care își unira forțele și pustiiră Moldova, dădură foc Iașului și luară în robie țărani și boieri, deopotrivă.

Ca să scape, Vasile Lupu dădu de soție fiului hatmanului Hmelnițki pe fiica sa cea mică, Ruxandra. Alianța cu cazacii zaporojeni avea să fie de folos peste câțiva ani, când polonii se deciseră să-și pună propriul voievod în Moldova, pe Gheorghe Ștefan. Deși iese învingător la Popricani, Vasile vrea să se răzbune pe Matei Basarab, care-l sprijinise pe rivalul sau.

Trece cu trupele în Muntenia, dar este învins, pierde tronul și fuge la cazaci. Timuș Hmelnițki, ginerele sau, va muri de la o rană la picior căpătată în timp ce apăra Suceava de trupele lui Gheorghe Ștefan. Gheorghe, fratele lui Timuș, avea să joace un rol însemnat în războaiele pentru cucerirea teritoriului dintre Nistru și Nipru, care atunci se chema Ucraina. Dar despre episodul unirii Moldovei cu Ucraina, vom vorbi altădată.