Ultrascurte

0
8

* Cu numai 49.95 USD poți cumpără un picior pătrat (cam cât o placă de gresie) de pământ în Scoția, ceea ce – spun vânzătorii – ți-ar aduce titlul de “lord”. Cum eu mă mulțumesc cu titlul de Principe ot Milești, mă întreb dacă ar vinde băieții și la mâțe, că parcă altfel ar suna “Lord Tiger, iar ai făcut și n-ai acoperit!”

* Am fost să gust un mic la Kaufland. Cum n-am luat bere, că eram cu mașina, m-am înecat la un moment dat și am tușit… Bă, băiatule! Planeta s-a oprit în loc, a înghețat izvorul Dunării, a luat foc Antarctica! Toată parcarea cu ochii pe mine… Noroc că era ultima îmbucătură!

* Deci, în România, un tip care și-a falsificat diploma de Bacalaureat a ajuns membru în Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior. Stingeți, bă, lumina, că nu mai are rost!

* N-a existat vreoadata în întreagă era comunistă ca la poartă bisericilor să fie postați milițieni care să interzică intrarea oamenilor în lăcășele de cult…

* Când vă mai întreabă cineva de ce noi nu avem castele așa multe și frumoase ca în Franța sau în Ungaria alăturată, să le povestiți cum când turcii, când tătarii și chiar polonezii năvăleau și ardeau totul în cale… Cum polonezii au forțat pe moldoveni, printr-un tratat semnat cu turcii, să distrugă cetățile Suceava, Neamț și Hotin.

* Dacă îți permiți să te îndoieșți de măsurile sanitare emise de Guvern, măsuri care sunt la 180 de grade față de cele emise acum jumătate de an, se reped câțiva “specialiști” să te facă albie de porci că îndrăznești să întinezi nobilele idealuri ale domnilor specialiști Vela și Tătaru. Da, ăia care au vindecat 45.000 de bolnavi într-o singură zi, de se gândesc unii să-i pună în calendar, cu cruce roșie.

* Produsele vegetariene și vegane vândute de supermarketurile franceze sunt compuse în principal din apă, mai degrabă decât din proteine ​​vegetale, avertizează o asociație de consumatori din Hexagon. Ingredientele de origine vegetală reprezintă în medie doar 39% din rețetă, consemnează Le Figaro, care amintește că un kilogram de “cotlet” vegetal costă 13 euro, față de 10 euro, cât costă cotletul normal.