O formă aparte de hedonism

Cu cât îmbătrânim, cu atât ne mai liniștim și încercăm să ne scufundăm în plăcerile simple ale vieții. Îi descoperim, fără să-i fi citit, pe Epicur și pe Aristip din Cirene și ne căutăm liniștea între patru pereți, cu o cafea și o carte. Intră cititul la păcatele hedonismului? „Căci nu este altă mai frumoasă și mai de folos în toată viața omului zăbavă, decât cetitul cărților”, precum zice Miron Costin. Clar, este. Mai ales în cazul în care cartea pe care o citești este ea însăși o operă de artă. Ce-i drept, în ziua de azi, mai rar.

Dar dacă ai răbdarea necesară să cutreieri anticariatele virtuale, poți găsi adevărate comori. S-au tipărit cărți frumoase în România și în regimul trecut, și înainte. Iar acum se vând pe câțiva lei, mai mult te costă curierul decât o carte.

Ați intrat într-o librărie cu 100 de lei? Ați văzut câte cărți bune și frumoase ați fi putut cumpăra cu banii ăștia? Câte? Două-trei? Dar l-ați găsi pe Rabelais? Pe Bălcescu? Pe Nicolae Iorga, Marin Preda, Tudor Arghezi sau, de ce nu?!, pe Lucrețiu Pătrășcanu?!

Ce cărți se făceau în anii ’50 – ’60! Să citești despre călătoria lui Nicolae Milescu în China dintr-o carte frumos legată si tipărită… Desigur, o poți găsi online, să o citești pe tabletă sau pe eReader. Dar nu ar fi la fel…

Cu banii pe care i-aș fi putut lăsa într-un restaurant pentru o consumație modestă, am luat „Neoiobagia” lui Dobrogeanu-Gherea, ediția de la 1910. Ce coperți! Ce tipăritură! Ce conținut!

V-ați dat seama, nu aș da 1.000 de euro pentru un telefon mobil. Dar aș cheltui această sumă pe cărți. Și să vă spun un secret. Pe mine nu mă deranjează că lumea nu mai citește. Dimpotrivă! Cu cât lumea renunță la cărți, cu atât sunt mai mulțumit pentru că acestea devin mai ieftine. Și pot cumpăra mai multe!