Radu mamii și aurul austriecilor

0
12

Ani de zile, Dimitrie Cantemir, aflat în exil în Rusia, se străduiește să închege o alianță anti-otomană și, când se părea că totul e gata, austriecii renunță și fac pace cu Turcia. O pace în urmă căreia vor primi Oltenia, la 1718. Ce a urmat: austriecii vor impozite, românii nu vor să plătească și găsesc 1001 modalități de a fenta sistemul.

Apar și numeroși haiduci care fac pagube soldaților imperiali, totul culminând la 1826 când cetele lui Radu Ursan, Neagu Papură și Pavel Lotru se unesc și dau cea mai mare lovitură. Ei jefuiesc, se spune, un convoi de 20 de căruțe trase fiecare de câte opt perechi de cai, în care erau taxele încasate în Ardeal, Croația și Ungaria. Iar după ce jefuiesc convoiul, soldații austrieci sunt puși să joace în pielea goală într-o piesă de teatru regizată de Radu Ursan.

Acesta avea, cică, o pasiune pentru teatru și îi punea mereu pe soldații austrieci căzuți prizonieri să joace în piesele regizate de el. Nici un conte venit să-l prindă nu ar fi scăpat de rolul de miel pe care a trebuit să-l joace. Se spune că piesa “Radu mamii” îi este dedicată haiducului Radu Ursan, care nu avea să fie prins niciodată, însă a murit, la 40 de ani, într-o bătălie cu turcii, la Caransebeș.

Cert este că furtul căruțelor cu aur a fost o lovitură grea pentru austrieci, care îl destituie pe banul Craiovei, Gheorghe Cantacuzino și înființează trupele de panduri, în ideea că, angajând foști haiduci, aceștia îi vor prinde pe haiducii activi. Se spune că haiducia devenise un fel de obligație socială, cine nu lua calea codrului și nu omora măcar un soldat imperial, nefiind considerat demn de căsătorie. Evident, nu a fost prins nici un haiduc.

În schimb, o dată cu destituirea banului, boierii olteni încep acțiunile de împotrivire față de ocupația austriacă. Revenind la foștii haiduci angajați să vâneze lotrii, aceștia sunt puși sub comanda lui Neagu Papură care, cum spuneam, nu se spetește cu munca pentru care fusese angajat. Este momentul în care austriecii, confruntați cu revolte, ajung la concluzia că oltenii sunt neguvernabili.

Poliție nu mai e decât cu numele, Justiție nu se mai face, disputele se rezolva parte în parte. De aici ar veni expresia “Țara lui Papură Vodă”, o țară în care nu mai există nici un fel de ordine și autoritate, deși sunt unii care consideră că expresia vine de la o mare foamete din Moldova, când țăranii erau nevoiți să mănânce papură. După doi ani în care nu au prins nici un haiduc, pandurilor le este tăiată leafa, drept pentru care aceștia jefuiesc Craiova și torturează imperialii prinși în oraș.

Austriecii se retrag și, apoi, la 1739, după un alt război cu turcii, le oferă acestora Oltenia. Turcii o iau și, de teamă să nu le facă gaură în buget, o dau înapoi Valahiei. Cât despre panduri, ei vor rămâne în zonă că trupe paramilitare, un fel de miliții personale ale boierilor. Mai târziu, vor lupta contra turcilor de partea rușilor iar după război, pandurii devin o adevărată castă militară, care dispunea de tabere, arme, muniție. Tudor Vladimirescu, fost și el pandur, se va pune în fruntea acestora la 1821.