Dacă ar fi să adaptăm pentru zilele noastre povestea cu hainele care nu pot fi văzute de proști, mă tem că acel copil nu ar exlama “împăratul e gol!” când trece suveranul pe stradă. Ci, pentru că situația este mult mai gravă, puștiul ar putea să vadă, ca la radiografie, nu fundul, ci osul coccigian al Măriei Sale. De prea multă vreme clasa politică are impresia că-și poate permite orice. Șmecheriile astea i-au mers și o să-i mai meargă un timp. Politicienii cred poporul prost și așa o fi. Totuși, foamea are un merit cunoscut în creșterea IQ-ului și, odată cu IQ-ul, poporului îi crește, de obicei, și apetitul. Și de obicei vrea sânge. Sânge de ciocoi, în principal.
Situația României nu este încă gravă. Se mai poate fura, mai este de unde iar poporul este înțelegător. Și credul. Crede că orice zboară se mănâncă și că, dacă un politiciean îi flutură un CV mai colorat, înseamnă că e și competent. Totuși, situația asta se lungește cam mult. Cam de multă vreme vin tinerii ce la Paris învață cravatei cum să-i facă nodul să ne prostească în față cu genialitatea lor. Când, de fapt, ei vin doar să se căpătuiască, neștiind aproape nimic din fișa funcției pe care au fost cocoțați de șmecherii care învârt rotițele mașinăriei.
Problema este că atunci când vii cu cârpeli la cârpeală, șandramaua amenință să se prăbușească. Dacă în loc să bați un cui, legi leațul cu sfoară, să nu te miri când o să cadă gardul! Avem o clasa politică absolut fantastică! Nu știe să lege două vorbe, habar nu are cum funcționează un stat, dar se jură cu mâna pe roșu că va face și va drege, nu că aia dinainte care numai au furat. Desigur, scopul lor este să-i depășească pe cei dinainte la capitolul furt și căpătuială. După ei, Potopul. Sau, depinde cum cade zarul. Că uneori mai sunt și surprize…